Începând cu data de 15 decembrie 2012, grupul francez INSEEC a adăugat la lista sa de business schools ESC Chambéry, scoală de afaceri cu sediul în regiunea Savoie din Alpii francezi. Precursor al organizării multi-campus, acum 30 de ani, Grupul INSEEC, prezent la Bordeaux, Paris și Lyon, s-a dezvoltat cu succes si în alte țări : mai întâi la Londra, apoi la Monaco, Chicago și în curând la San Francisco. Această apropiere va permite Grupului INSEEC și a ESC Chambéry să se dezvolte și să-și pună în valoare specializările (în lux, turism, sport, vin și gastronomie) prin intermediul interacțiunilor care vor avea loc între diferitele proiecte și unități ale grupului.
Implantat deja în regiunea Rhône Alpes, INSEEC, care se dezvoltă la nivel internațional, urmărea să devină mai prezent din punct de vedere geografic pe această axă europeană importantă, la intersecția dintre Franța, Germania, Elveția și Italia. Atuurile noii locații sunt numeroase: oportunitățile legate de economia aurului alb, imaginea dinamismului tehnopolului savoiard Technolac, expertiza unică a ESC Chambéry în domeniul turismului haut de gamme și în managementul sportului. « Grupul nostru s-a construit ca o întreprindere, făcând numeroase alegeri strategice, creând școli și programe. Acest lucru l-a îmbogățit în același timp cu o cultură puternică împărtășită de toate entitățile care îl compun, cât și cu o bună capacitate de a integra altele noi.», spune Catherine Lespine, directoarea generală a INSEEC.Datorită acestei integrări, grupul trece de la un buget anual de 109 la 120 milioane de euro. O direcțiune comună va asigura guvernanța unității de la Chambéry.
Dinamică și inovantă, strategia grupului INSEEC a fost întotdeauna clară, punându-se în serviciul studenților: alegerea unor locații de excepție, o prezență importantă în Statele Unite și în China, diversitatea și calitatea programelor și specializărilor. Grupul propune astfel studenților o ofertă multi-program și multi-campus, cu oportunitatea unei mobilități deosebite.
Noul campus se numește « INSEEC Alpes-Savoie » și oferă oportunități deosebite studenților și profesorilor grupului. Noua structură va permite grupului INSEEC să-și dezvolte activitatea de cercetare, corpul profesoral ajungând astfel la un număr de 70 profesori-cercetători.
Studenții în anul 2 și 3 la ESC Chambéry vor putea profita încă de la începutul acestui an de întreaga gamă de sesiuni și specializări propuse la Monaco, Londra și Chicago. Din luna septembrie, pentru a răspunde cererii întreprinderilor din regiune, la Chambery vor fi propuse noi programe, bazate pe expertizele Grupului INSEEC : cercetare în marketing, lux, turism, vin și gastronomie, sport.

