Hoza Nicoleta Valeria noiembrie 21, 2012

Un nou eveniment al campaniei de informare şi comunicare „Forum european”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene în România în perioada 2012-2013, va avea loc la Universitatea Româno-Americană din București, în data de 21 Noiembrie, între orele 10:30 – 12:30, în Amfiteatrul nr. 1 al universității (Bulevardul Expoziției, nr. 1B, etaj 1).

Dezbaterea se adresează studenţilor, profesorilor și altor reprezentanți ai societății civile. Îi va avea ca invitaţi pe şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Niculae Idu, Prorectorul Universității Româno-Americane, Prof. Univ.

Dr. Florin Bonciu, iar discuţia va fi moderată de  Daniel Apostol, director executiv al postului de televiziune The Money Channel.

„În cadrul campaniei Forum European ne propunem să dezbatem împreună cu oameni de afaceri, ziariști, studenți, profesori, reprezentanți ai societății civile soluțiile redresării economice la nivel european și la nivel național. Ne interesează opiniile tinerilor despre măsurile propuse de Comisia Europeană care îi vizează atât pe ei, cât și întreaga societate românească”, a declarat Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în  România.

Campania include organizarea unei serii de dezbateri pe teme de guvernanţă economică în 12 oraşe din România, precum şi un concurs de eseuri adresat studenţilor şi masteranzilor la facultăţile cu profil economic sau de relaţii internaţionale.

În cadrul dezbaterilor, vor fi abordate teme precum pactul de creştere şi stabilitate, oportunităţile şi riscurile aderării României la zona Euro sau bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014 – 2020 şi oportunităţile pe care acesta le prezintă pentru România.

 

Sursa articol: AmosNews