Sunt un iubitor de munte si, implicit de schi, din Romania. Ca orice roman visez la momentul in care serviciile din turism de la noi se vor ridica la nivelul celor din tarile vestice. Astfel, in aceasta lunga asteptare, prefer sa-mi petrec vacantele de iarna in Austria chiar cu pretul celor citeva sute de km care ne despart. Merita caci ajungi in locuri unde natura este respectata iar oamenii stiu sa convetuiasca impreuna. Deci un loc in care totul este perfect. De fapt pare..Sau mai exact ar fi, daca nu ai fi roman ci neamt.
Experienta mea din acest an in Austria, a fost ca de obicei parca rupta dintr-un basm. Cazarea a fost intr-o cabanuta de poveste,locatia a fost nemaipomenita, zapada de pe pirtiile de schi excelenta, serviciile turistice la un inalt nivel. Si toate astea la un nivel de cost acceptabil. Din pacate am avut parte de o surpriza mai putin placuta pe care vreau sa v-o impartasesc. Intotdeauna cind plec undeva in afara tarii studiez unde merg si care sunt regulile locurilor in care merg. De obicei aceste surse sunt forumurile de pe internet, experientele amicilor mei si punctele de informare de la fata locului. Acest lucru cred ca a devenit un reflex pentru orice roman care merge in occident dat fiind mai ales inapoierea noastra din punct de vedere social.
Anul acesta am ales sa merg in Ischgl, o statiune a carei pirtii de schi se gasesc pe granita cu Elvetia. Peste tot sunt numai reclame cu duty-free-urile din Samnaun, orasul elvetian din valea alaturata. Practic urci cu telescaunul din Austria si poti cobori pe schiuri in Samnaun, localitatea elvetiana. Nicaieri nu vezi o delimitare clara intre Austria si Elvetia. Cumva normal dat fiind nivelul de civilizatie din cele doua tari si asemanarile foarte mari. Banuiesc ca dupa aceasta lunga introducere va este evident ce mi s-a intimplat. Cum coborisem pe majoritatea pirtiilor din Austria, intr-o zi am ales pirtia care cobora direct in Samnaun. Cum intimplarea a facut sa am nevoie de o pereche de pantaloni am intrat intr-un magazin de articole sportive si am achizitionat produsul respectiv. M-am intors in Austria si cind am coborit din telescaun ma intimpina un schior care, vazind rucsacelul din spatele meu, imi striga "Zoll Control!!". Ma opresc si il intreb ce doreste mai exact. Dupa citeva incercari de conversatie imi este clar ca omul nu vorbeste decit germana. O chem pe prietena mea care din fericire vorbeste germana si aflu ca doreste sa stie daca am cuparat ceva din Samnaun. Ii raspund sincer ca da. Urmeaza intrebarea despre locurile natale: – De unde sunt? Imediat ce afla de unde sunt, se duce naibii orice zimbet amabil de pe fata lui si ma cheama intr-o dugheana pe care nici nu o observasem pina atunci si ma ia la bani marunti.
Cauta in rucsac, imi verifica ceasul de la mina. Ii explic ca ceasul a fost un cadou primit mai demult si ca nu am luat decit niste pantaloni. Vrea sa vada bonul. Ii dau bonul stupefiat. Ma gindesc ca vrea sa se asigure ca nu i-am furat. Alta explicatie nu-mi venise in cap. Ia un calculator de birou, face niste calcule cu stingacie si imi zice ca trebuie sa-i dau 80 de euro. Foarte surprins ii cer explicatii suplimentare, cum pentru un produs de 179 de euro trebuie sa-i dau 80 de euro. In momentul acela imi arata o foaie format A4 pus pe un perete interior al acelei dughene in care se specificau niste restrictii pentru cumparaturile din Samnaun. Evident intreg textul era redactat in germana. Nicaieri regulile de calcul a taxelor. Am inteles ca trebuia sa ma taxeze dar eram curios cum a facut de a ajuns la acea suma. Algoritmul este foarte simpatic si are sa va placa: se calculeaza taxe vamale, se adauga tva si se inmulteste cu 2 pentru ca s-a facut vama in conditii grele, de altitudine.
Nu vreau sa mai insist. E clar ca am fost ghinionist si m-a nimerit pe mine din multimea de nemti cu rucsacii plini de whisky si tigari. Oricum e un ghinion nesemnificativ fata de acela sa ma fi nascut pe plaiurile mioritice. Invataturile acestui articol ar fi ca noi romanii trebuie sa ne informam si asupra lucrurilor despre care nu stim ca exista. In plus mai am o tristete care mi se accentueaza cu fiecare excursie la ei, acolo. Imi este tot mai clar ca acceptarea noastra in mijlocul lor vine dintr-o mare nevoie de "arginti". Din experienta mea personala pot sa va spun ca austriecii sunt foarte tristi ca rindul turistilor lor traditionali veniti din Germania se subtiaza de la an la an, si se ingroasa numarul turistilor romani si rusi. Dar cind ma intorc in Bucurestiul plin de noroi parca aceste probleme ale austriecilor nu ma mai afectezeaza si de abia astept sa ma intorc sa-mi ia banii:)
Articol preluat din ziarul Evenimentul Zilei