O sală de clasă a Liceului „Matei Basarab” din Craiova a fost "studioul" unor filmuleţe pornografice, avându-l ca protagonist pe un elev în vârstă de 17 ani. Ionuţ Velcu a fost filmat de un coleg de-al său, în timp ce se dezbrăca complet, la ora de economie. În filmuleţul de câteva minute, adolescentul îşi lasă pantalonii în vine, etalându-şi, fundul şi penisul de faţă cu profesorul, care se amuză copios. Apoi, mângâie, părinteşte, pe creştet, una dintre colegele şocate, care îi cereau profesorului să-l dea afară din clasă pe elevul exhibiţionist. Conform lui Ionuţ Velcu, profesorul nu a intervenit întrucât, ar fi avut, în trecut, o relaţie cu o elevă. Într-un alt filmuleţ, realizat în curtea şcolii, acelaşi elev este înfăţişat în timp ce urinează pe soclul ce susţine bustul, reprezentându-l pe domnitorul Matei Basarab.
Directoarea liceului craiovean, Carmen Popa s-a arătat surprinsă de imaginile care au circulat pe Internet, declarând că cei doi elevi au fost exmatriculaţi: „Am văzut şi eu aceste imagini, în cursul zilei de luni. Nu am cuvinte. Este vorba despre imaginea şcolii noastre. Nu este posibil aşa ceva. Aceste imagini au fost filmate în cursul anului trecut, pentru că în luna noiembrie 2007, cei doi elevi au fost exmatriculaţi. Aveau absenţe şi un comportament nu tocmai adecvat. Eu am stat de vorbă cu ei, i-am consiliat, însă nu a dat nici un rezultat. Când am decis să-i exmatriculăm ne-au ameninţat că vor distruge imaginea şcolii”.
Sute de imagini cu eleve surprinse în ipostaze provocatoare circulă pe Internet
Secvenţele cu alură pornografică, ce îi au drept protagonişti pe şcolari par să fie la mare căutare pe Internet . De la elevi care dansează pe bănci, în timp ce se descheie la prohab, până la eleve surprinse în poziţii sexuale, pe catedre, spaţiul virtual este împânzit de scene pornografice desfăşurate în şcoală. Unele site-uri de profil au chiar şi secţiuni dedicate imaginilor din unităţile de învăţământ. Cu un simplu click, poţi avea acces la fotografii cu posterioare de eleve, ori cu minore „imortalizate” în timp ce se află la toaletă. Chiar şi atunci, însă, când nu sunt surprinse de colegii lor, în ipostaze provocatoare, elevele au grijă să-şi promoveze imaginea de fete nu tocmai cuminţi. Spre exemplu, zeci de minore şi-au postat, pe diverse site-uri, fotografii în care acestea îşi dezvăluie formele generoase.
SURSA: Gandul

