bogdan.daradan mai 19, 2010

Vineri, 21 mai 2010, de la ora 19.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) va avea loc vernisajul expozitiei Drumul soarelui,reunind lucrari ale pictorilor Relu Bitulescu si Daniel Ragusitu,si proiectia scurtmetrajului Creatorul, realizat de Ioan Meltzer.

Expozitia si filmul au fost prezentate in cadrul proiectului Caravana creativitatii romanesti, desfasurat anul trecut in spatiul francez. Proiectul, coordonat de criticul de arta Alexandra Craciun,a fost finantat prin intermediul Programului Cantemir.

Obiectivul proiectului a vizat familiarizarea publicului francez din regiunea Midi-Pirinei cu arta contemporana romaneasca si cu valorile culturale romanesti in general. Demersul a beneficiat de sustinerea Centrului Cultural Roman din Toulouse, condus de prof. univ. dr. Gabriela Gabor.

Domnii Andre Remy, primar al orasului Grenade, Didier Cujives, presedinte al Consiliului regional Midi-Pirinei si Henri Miguel, primar al localitatii Saint Jory se vor afla in Romania cu prilejul vernisajului, dar si pentru a discuta o serie de proiecte, printre care realizarea unor infratiri ale oraselor franceze cu orase din Romania. Prezenta oficialilor francezi demonstreaza atat impactul proiectului, cat si faptul ca evenimentele culturale pot reprezenta premiza unor parteneriate durabile, cu efecte de ordin social si economic de lunga durata.

In spatiul francez proiectul a cuprins o serie de expozitii in locatii din Grenade, Levignac si Le Burgaud, ateliere de pictura si performance- uri in Toulouse, Carcassone si Albi, un concert cu Nicu Alifantis si ZAN, precum si proiectii ale filmului Creatorul realizat de regizorul Ioan Meltzer dupa un text de Alexandra Craciun.
Expozitia va fi deschisa in perioada21 mai – 3 iunie 2010.