Hoza Nicoleta Valeria iunie 23, 2014

uvt-430x230În baza strategiei sale de sprijinire a mediului preuniversitar și a acordului încheiat cu Inspectoratele Școlare Județene, Universitatea de Vest din Timișoara anunță deschiderea de centre de înscriere și admitere pentru toate facultățile sale în Deva, Reșița și Dr. Tr. Severin.

Măsura vine în sprijinul elevilor, pentru a nu mai face deplasarea la Timișoara, economisind astfel timp prețios și resurse financiare.

Centrele de înscriere și admitere din cele trei reședințe de județ vor prelua dosarele candidaților în aceleași condiții ca în Timișoara, aceștia fiind scutiți de un drum suplimentar.

‘Face parte din strategia noastră a sprijini tinerii pe toate planurile. Universitatea de Vest din Timișoara a demonstrat, în numeroase rânduri, o implicare continuă și consistentă în comunitate, venind cu soluții la nevoile acesteia. Îi invităm pe toți cei care doresc o educație de nivel înalt, care să răspundă cerințelor internaționale, să se înscrie la Universitatea de Vest, să facă parte din Familia UVT’, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Astfel, cei interesați se pot înscrie, în perioada 15 — 17 iulie, la cursurile Universității de Vest din Timișoara și la centrele din:

— Deva, în cadrul Colegiului Național ‘Decebal’, de pe Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 22;
— Reșița, în cadrul Colegiul Național ‘Traian Lalescu’, B-dul. A.I. Cuza, Nr. 7;
— Dr. Tr. Severin, în cadrul Colegiului Național ‘Gheorghe Țițeica’, Str. Crișan nr. 50.

Detalii suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0256.592.124, L-V, în intervalul orar 10.00-14.00, la adresa de email admitere@e-uvt.ro și pe pagina de Facebook, www.facebook.com/uvtromania

Admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara are loc în perioada 7 — 31 iulie.