Revelatia 8215 a lui Marius Stoian

Exista o categorie aparte de scriitori al caror talent creator arde mocnit o buna perioada de vreme, pentru ca sa izbucneasca dintr-o data cu o creatie de o inestimabila valoare.

Un astfel de artist este Marius Stoian, care a debutat la varsta frageda de 17 ani in reviste literare, dupa care, datorita vremurilor destul de tulburi de pe atunci, s-a reorientat profesional si vreme de 20 de ani pare sa fi uitat de literatura.

Dupa mai bine de 20 de ani, Marius Stoian revine alaturi de scriitorii postmoderni cu un volum care e catalogat de critici drept “revelatia poetica a anului 2010”. Remarcabil este faptul ca golul cauzat de lipsa de 20 de ani a lui Marius Stoian de pe scena literara este acoperit instant, acesta reluandu-si rapid locul printre scriitorii apartinand aceluiasi curent.

Volumul de versuri “8215” este insotit de 30 de ilustratii ale artistului Alex MacNaughton. Senzatia conferita de imbinarea perfecta dintre versuri si ilustratii este aceea a unui spatiu post-apocaliptic in care individul e captiv. Titlul duce cu gandul la lumea SF sau cea horror, sugereaza de fapt ideile pe baza carora se construieste textul si constiinta poetica.

Versurile poarta amprenta atat a talentului de scriitor a lui Marius Stoian, cat si a celui de gazetar, prin concizia ideilor. Definitia pe care poetul o da poeziei il face pe cititor sa mediteze indelung: poezia „e ca si cum ai picta in goana unei masini”.

Poeziile poarta o tenta de simbolism prin tenta de spleen pe care o insufla: „tot ce poarta un nume prevesteste moartea” sau „Actul de a merge./ Actul de a te misca, asemeni unei autoflagelari./…/ As adauga: eu, tatatul perfect. Cel pe care nimeni nu-l va crede ca putea reusi,/ Si textul/ Impacare sau razbunare pe soarta?”.

Timpul este una din temele cele mai utilizate de scriitorul postmodern, strans legat de moarte: „Timpul scuipând în pal­me,/suflecându-şi mânecile”.

Volumul este plin de versuri memorabile, putand fi considerate adevarate motto-uri: „Urâţenia fe­meii gravide vesteşte frumuseţea dureroasă a naşterii”, „În urmă, întunericul compus din ac­te fără importanţă”.

“8215” nu va trece cu siguranta neobservat in randul cititorilor de literatura postmoderna!

Tu ce parere ai despre asta?