bogdan.daradan iunie 23, 2010

Razvan Bucsoiu este un jurnalist in devenire de doar 21 de ani. Pasionat inainte de a vea buletin de fenomenul automobilistic, istoria presei, fotografia de presă, role  si tenis de masă, Razvan avea prima emisiune tv cand poate multi tineri de abia descoperisera liceul.

Pana in prezent Razvan a obtinut numeroase premii dintre care spicuim: Premiul I la sesiunea de comunicări ştiinţifice de la Universitate cu tema ,,Reflectarea imaginii unor mărci auto în publicaţiile de profil”, premiul III la secţiunea Film/Fotografie la concursul judeţean ,,Argeşul în context european”, pentru realizarea unui film de scurt-metraj despre judeţul Argeş si premiul II la Olimpiada de Psihologie etapa judeţeană (liceu).

Mai mult decat atat, Razvan si-a publicat si o carte ,,Tehnica reporterului junior” şi este moderatorul emisiunii Puncte de Vedere de la Muscel TV. Dar sa urmarim interviul…

Reporter: De ce domeniul auto pentru ca stiu ca in prezent nu detii un automobil proprietate personala?

R.B: Lumea auto este pentru mine o lume a relaxării, în care mă regăsesc şi mă simt excelent! Ştiu, ca şi Jeremy Clarkson, că maşinile au suflet. Trebuie doar să reduci viteza şi să asculţi puţin ce au ele de spus. Fiecare automobil ascunde o poveste unică, are o personalitate proprie şi are, de cele mai multe ori, caracteristici aproape umane: producerea de stări afective, cum ar fi emoţia, bucuria, dezamăgirea; pe de altă parte, ar mai fi o trăsătură a maşinilor cu specific uman: defectul. Din punctul meu de vedere. presa de pe ,,4 roţi virtuale” se vede excelent din interior. Să-ţi dau un exemplu: dacă site-ul este o maşină, celelalte surse media care apar în traficul on-line sunt, oarecum, statice. În acest caz, poţi să ai o vedere mult mai amplă, de perspectivă, a evenimentelor, a situaţiilor sau a oamenilor care apar în alte tipuri de presă sau a frumoaselor caroserii care îmbracă alte site-uri specializate pe domeniul automobilistic.

Reporter: Iti mai aduci aminte de prima ta emisiune la Muscel TV?

R.B.: În fiecare seară, înainte să adorm! Îmi amintesc cu mare plăcere de senzaţiile unice pe care le-am trăit în prima emisiune, de acele emoţii pline de farmec, de o experienţă unică! Ştiu că atunci când mă va întreba cineva cum a fost primul sărut, am să-i răspund: aproape la fel de palpitant şi de frumos ca prima emisiune de televiziune pe care am realizat-o!

Reporter: Ce inseamna pentru tine emisiunea „Puncte de vedere”?

R.B.: Dacă îmi permiţi o asemănare cu domeniul auto, pot să spun că emisiunea ,,Puncte de vedere” este ca o maşină de curse, cu ceva în plus: pleci la drum, ai un traseu, dar ai câţiva pasageri (invitaţi) alături de tine pe care trebuie să-i duci cu bine la destinaţie. Este obiectivul tău ca pilot/şofer/realizator. Ai echipa de la boxe (regie, camere, emisie) cu care trebuie să comunici excelent şi permanent, iar cursa pe care o faci trebuie să fie pe placul (tele)spectatorilor, care se află aşezaţi în tribunele sub forma canapelelor sau fotoliilor din faţa televizorului. În speranţa că nu am deviat prea mult de la traseu, în ceea ce priveşte întrebarea ta, pot să spun doar atât: cea mai reuşită emisiune este întotdeauna următoarea! Asta mă ghidează ca de fiecare dată să încerc să fiu mai bun şi să am permanent tendinţa de autodepăşire…

Reporter: Ce te-a determinat sa scrii o carte?

R.B.: Unul din motivele care m-au determinat să scriu cartea Tehnica reporterului junior a fost următorul: am vrut să le prezint o perspectivă proaspătă altor tineri sau altor persoane interesate de peisajul media audio-vizual adolescentin muscelean, pe baza experienţei acumulate în cadrul emisiunii de la Muscel TV şi radio Caroliştii. Lucrarea este scrisă în stil american, cu adresare directă, la persoana a doua singular, pentru a fi lecturată uşor şi vine în sprijinul celor care vor să afle ,,clar, concis şi la obiect” informaţii practice despre proiectele media realizate în special de adolescenţi, pentru adolescenţi. Tot un motiv de la care am plecat atunci când mi-am propus să scriu această carte a fost şi respectarea unui pricipiu: dacă nu vrei să încalci regulile, stabileşte-ţi propriile reguli. Astfel, poţi să realizezi ceea ce îţi propui. Încearcă!

Reporter: Care e mesajul central al cartii tale?

R.B.: Mesajul este ,,surpriza” pe care o va descoperi fiecare cititor în parte la finalul lecturii. Tehnica reporterului junior se adresează, pe de-o parte, tinerilor care vor să realizeze un proiect media şi au posibilitatea să îşi consolideze nişte principii sau să descopere care sunt dificultăţile pe care le-am întâmpinat alături de echipele cu care am lucrat sau lucrez, pe parcursul activităţii noastre, pentru a fi evitate de alţi tineri care simt o atracţie faţă de peisajul mediatic; pe de altă parte, lucrarea se adresează persoanelor interesate de unele informaţii despre jurnalismul adolescentin muscelean, prin intermediul unui puşti din ,,sistem”.

Reporter: Care e motto-ul tau?

R.B.: Motto-ul meu e simplu. Turează puţin motorul maşinii şi ascultă simfonia lui!