Online Business School – pentru antreprenorul din tine

Online Business School este un program derulat cu fonduri europene care se adresează managerilor de orice vârstă din companii foarte mici, aşa numitele SOHO, şi de tip IMM care doresc să se perfecţioneze în anumite zone profesionale şi implicit să îşi îmbunătăţească performanţele individuale şi ale echipei pe care o coordonează. Marile avantaje ale acestui program sunt că toate cursurile sunt gratuite şi că pot fi urmate online, asta însemnând că pot fi accesate de oriunde există o conexiune la internet şi pot fi urmate în ritmul pe care şi-l stabileşte fiecare cursant, iar curricula şi-o alege în funcţie de interese, deci poate alege fie doar un curs, fie mai multe. În plus, din perspectiva unui angajator, un alt beneficu major al Online Business School e faptul că e foarte eficient din punct de vedere al costurilor pentru că managerul înscris în program nu trebuie să meargă efectiv la cursuri, deci este economisit timp şi implicit costurile cu deplasarea şi cu achitarea taxelor de participare la cursuri sunt reduse aproape la zero. „Aproape” pentru că vor exista şi anumite cursuri în clasă, dar acestea vor fi excepţii, pentru că, prin intermediul acestui program avem misiunea implicită de a schimba cursanţilor mentalitatea cu privire la noile tehnologii. Premise există pentru că studiul pe care l-am derulat în primăvara acestui an şi pe baza căruia am definit catalogul de cursuri arată că 99% dintre respondenţi dispun de o conexiune la internet, iar această întrebare a fost adresată reprezentanţilor a 2000 de companii din toată ţara. Acum aceştia trebuie doar să se convingă că e mai uşor şi practic să folosească internetul şi pentru studiu. Este foarte important de menţionat şi faptul că vor exista de la cursuri de management şi marketing, leadership, vânzări, deci de business, la cursuri de operare a calculatorului şi de limbi străine.

Bazele Online Business School au fost puse de consortiul Romtelecom (prin Romtelecom Business Solutions), Bluepoint IT Solutions şi OTEAcademy. Romtelecom Business Solutions coordonează proiectul demostrându-şi încă o dată angajamentul de a susţine companiile româneşti prin livrarea de soluţii personalizate de comunicaţii la cheie. Bluepoint IT Solutions este un furnizor de soluţii IT şi de e-learning, responsabil pentru aplicaţia care va conţine variate cursuri online. OTE Academy este o organizaţie destinată training-ului vocaţional, subsidiară a OTE în Grecia. Bluepoint IT Solutions şi OTE Academy vor oferi conţinutul digital pentru dezvoltare profesională care va fi oferit prin intermediul programului către participanţi.

Cum pot accesa cursurile acestui program cei interesati?
Foarte simplu. Cei interesati trebuie să se înregistreze pe site-ul proiectului, adica pe www.bizschool.ro, şi să trimită apoi o copie a actului de identitate, o adeverinţă care atestă poziţia de conducere şi o copie a certificatului de înregistrare fiscală la Registrul Comerţului conform cu originalul. Sau pot să urmărească calendarul de evenimente şi să se înscrie direct, în cadrul acestora. În acest sens pregătim două evenimente care vor avea loc în perioada următoare, unul în ţară şi unul în Bucureşti unde vor avea ocazia să ia parte la un curs în clasă şi să se înscrie în proiect. Încă o dată, le recomandăm celor interesaţi să ne urmărească pe www.bizschool.ro.
OBS si-a propus ca până la finalul proiectului, adică prima parte a anului 2012, să numere 6000 de manageri care au absolvit cursurile Online Business School, pentru ca programele educationale OBS sunt pentru managerii de orice vârstă, dar aceasta este o ocazie foarte bună pentru a-i încuraja în special pe cei tineri să ia contact cu metoda de perfecţionare online care va fi o experienţă benefică pentru ei.

Tu ce parere ai despre asta?