bogdan.daradan ianuarie 30, 2012

Dupa cum se descrie, Mihaela este  o fată cu ochii verzi, care a plecat acum ceva timp de acasă, din Muntenia ceva mai călduroasă, spre Ardealul mai răcoros, nu pentru că i-ar plăcea frigul, ci pentru că în Cluj se ascundea visul ei. Ca atare, Mihaela studiaza de aproape trei Arheologia. In prezent, lucreaza la teza de licenta sub titulatura ,,șamanismul în Preistorie,,, iar in timpul liber scrie proză de mici dimensiuni. Pusa in fata provocarii de a scrie despre sine a raspuns – ,,E o nebunie să scrii despre tine la persoana a treia si daca am facut-o, nu pentru că mă cred importantă, cât pentru că am vrut puţin să văd cum aş fi eu pentru un necunoscut. Nu merge, trebuie să fii un necunoscut…:)” Si lucrurile nu se opresc aici….

REPORTER: Care au fost motivele care te-au determinat să alegi orașul Cluj pentru facultate?

MIHAELA: Este puțin mai complexă situația. Clujul, ca de altfel nici arheologia nu au fost prima mea alegere. Ori poate în inconștient erau, dar mi-a luat cam doi ani să îmi dau seama. După acești doi ani în care am dat admiteri (nereușite) pe la București la secția de arhivistică a Academiei de Poliție, am lucrat ca tehnoredactor la un ziar local din Pitești și am făcut două semestre de matematică-informatică, am simţit că am nevoie de o schimbare, de una radicală, dar care să presupună totodată ceva ce îmi place foarte mult. Asta a venit şi din nevoia de a ieşi dintr-o monotonie foarte accentuată, care cerea o demonstraţie cum că încă mă pot trezi şi face ceva ce îmi doresc, că o pot face bine şi că nu doar subzistenţa trebuie să ne conducă existenţa. Aşa că am ajuns la Cluj, la facultatea care întrunea toate condiţiile: se afla într-un mediu îndepărtat şi necunoscut mie, cu oameni noi, era ceea ce mi-aş fi dorit încă de prin clasa a VI-a să fac, mi-am dat seama că dacă mă ţin de treabă şi de capul oamenilor potriviţi, o pot face şi bine şi voila, după trei ani pot spune că asta vreau să îmi fie cariera.

REPORTER: Cum e viata de student la Cluj pentru cineva care vine din Muntenia sau Moldova? Ai avut probleme de adaptare la stil de viata, ritm sau limbaj?

MIHAELA: Asta este o întrebare foarte bună, cu toate că nu ştiu dacă se poate generaliza răspunsul ei. Pot spune doar cum mi s-a părut mie la început aici. Pentru mine a fost oarecum plăcut, cunoscând şi Bucureştiul, să ajung într-un oraş care este substanţial mai liniştit şi, aş putea adăuga, mai mic. Din acest punct de vedere, aş putea spune că mă integrez peisajului, având o fire mai liniştită la rândul meu, mai puţin lunea şi când plouă; atunci se pare că isteria este ca în orice alt oraş. Altfel, totul este foarte colorat, în sensul că oamenii sunt de peste tot, prea puţin clujeni, dacă mă întrebi pe mine; într-adevăr primează cei din vestul ţării, dar sunt destui şi din est şi sud, precum şi din alte ţări, veniţi în special să studieze medicina. Cu limbajul celor din zonă nu mă voi acomoda, îmi pare rău, dar refuz să vorbesc aşa. Poate sunt puţin prea radicală, dar impactul a fost destul de mare la început , când aproape nu pricepeam ce mi se comunica, şi cred că atunci am hotărât că voi prelua cât se poate de puţin. Nici nu vreau să pară că în zona din care provin toată lumea foloseşte limba română corespunzător ori că eu m-aş exprima întotdeauna perfect, dar încerc pe cât posibil să nu folosesc „papuci” pentru toată încălţămintea:)

REPORTER: Ce ti-ai propus sa faci dupa ce dai lucrarea de licenta?

MIHAELA: Pfff, planuri aş avea destule. Posibilităţile sunt reduse, din păcate. Desigur, ideea este să continuu să fac ceea ce am început, dar mi-aş dori să o fac într-un alt centru. Sunt şi am fost de multe ori dezamăgită de sistemul nostru unversitar, mai ales că introducerea programului Bologna s-a făcut doar formal şi nu sistematic. Mai este problema ce priveşte strict domeniul pe care îl studiez şi anume Arheologia, pentru că deşi există o tradiţie în acest sens, ea poate că se regăseşte prea mult la nivel de curriculă, ori vorbim despre un domeniu care a tot evoluat şi continuă să o facă nu doar prin tehnica utilizată, cât şi prin metodologia abordată. De aceea, ţinta mea este să cunosc şi o altă perspectivă, care ar presupune o bursă de studiu, dacă voi reuşi să o obţin, chiar şi de un semestru, la Berlin. Centrul ales ţine de faptul că am decis încă din primul an să mă documentez mai mult cu privire la epocile Preistoriei, iar Berlinul este recunoscut pentru atenţia acordată acesteia, dovadă fiind şi cele două biblioteci dedicate numai acestei arii temporale.

REPORTER: Unde te vezi in urmatorii 5 ani?

MIHAELA: Cu siguranţă în ţară. Chiar şi în urma unor studii pe alte meleaguri, dacă îmi va fi dat să fac asta, ideea este să revin şi să aplic ceea ce am învăţat, iar nu aceea de a abandona ţara. Vreau să fac cercetare atât de teren, cât şi să explorez teoretic diverse subiecte. Îmi doresc ca împreună cu alţi colegi să ieşim puţin sau mai mult, în funcţie de situaţie, din canoane, să avem un pic mai multă iniţiativă şi chiar dacă nu vom reuşi poate, să încercăm să le arătăm oamenilor de ce ar fi nevoie de un domeniu ca acesta pe care îl studiem şi aplicăm, într-o lume care suferă de-atâtea altele. Vreau totodată să citesc multă beletristică, ceea ce mi se pare că nu am mai făcut în aceşti aproape trei ani pe cât obişnuiam anterior. De asemenea, mă văd scriind beletristică. Am reînceput de curând să scriu şi sentimentul a fost foarte plăcut, mai ales că feed-back-ul s-a dovedit unul pozitiv. Nu mă văd având un job plictisitor. Sper să pot evita acest lucru pe cât posibil. Voi apela la asta, doar dacă reprezintă calea spre atingerea ţelului şi nu spre abandonul unei cariere arheologice.

REPORTER: Un mesaj pentru studenti:)

MIHAELA: Speram să existe aşa ceva în cadrul interviului, oricât de clişeică ar fi încheierea. Da, sfatul meu este să studieze ceea ce le place, pentru că angajaţi pot fi şi fără diplomă şi să încerce să schimbe ceea ce se abate de la imaginea pe care şi-au făcut-o ei despre ceea ce vor să studieze, pentru că stă în puterea lor să o facă.