Adina Dedu noiembrie 3, 2010

Si-a facut aparitia in amfiteatru intr-un mod incredibil de discret, dar a urcat pe scena intr-un ropot de aplauze si a parasit-o in acelasi mod. E vorba de marele actor, Domnul Ion Caramitru, unul dintre invitatii de seama la conferintele Leadership talks organizate de AIESEC Bucuresti.

Ca un veritabil om de teatru, domnia sa si-a inceput discursul prin a ne spune: „Oamenii sunt purtatorii propriilor defecte si nu vor sa fie cunoscuti asa, ci cum ar vrea ei sa fie”. Referitor la tema conferintei, leadership-ul, dumnealui a facut o comparatie tot cu lumea teatrului: lumea nu are nevoie numai de leaderi, asa cum si in teatru, pe langa actorii mari exista si figuranti. In realitate, exista „figuranti in viata”.

Domnul Caramitru e un leader atat in lumea teatrului, cat si in viata. Iar cel de-al doilea aspect ni l-a demonstrat citindu-ne discursul dumnealui din 1992, din Camera Comunelor din Parlamentul Britanic, in urma primirii unei invitatii din partea Partidului Laburist, pe atunci aflat la opozitie, printre vorbitori aflandu-se si renumitul rUmberto Ecco.

Marele actor si-a inceput discursul in felul urmator: „In spatiul geografic de unde vin, exista generatii, care sufera de represaliile unei filosofii de tip terorist, dar care au inteles ca trebuie sa se concentreze asupra culturii”. In vremuri in care libertatea oamenilor le era putin spus ingradita, „teatrul era o sansa de a supravietui, o biserica unde oamenii veneau pentru a se regasi”.

Se spune ca un leader trebuie sa fie caracterizat prin curaj si asumarea responsabilitatilor pentru lucrurile pe care le face si le spune. Domnul Caramitru a fost clar un leader prin curajul de care a dat dovada cand a rostit un discurs atat de graitor si expresiv intr-o perioada tulbure pentru modernitate. „Sa ne imaginam ca SUA si Marea Britanie nu i-au cedat Romania URSS-ului, ca Zidul Berlinului nu ar fi existat, ca nu ar fi fost scris nici servetelul cu procentele 90% URSS si 10% Marea Britanie, in ceea ce priveste Romania dupa Al Doilea Razboi Mondial. Am fi trait o lume noua, plina de fericire si entuziasm”, rostea atunci Ion Caramitru si cu mult patos  a rostit discursul si in fata noastra, un auditoriu plin de studenti care aveau ochii atintiti si urechile ciulite la marele om. Ma intreb care a fost reactia britanicilor la auzul acestor vorbe.

Discursul a fost incheiat printr-o conexiune aparent stranie: anul 1601. Anul in care Shakespeare publica „Hamlet”, personaj jucat impecabil de marele actor in piesa cu acelasi nume, la care romanii veneau in numar impresionant de mare, pana si iarna pe un frig amar, cumplit, si totodata anul in care Mihai Viteazul unifica pentru prima oara Tarile Romanesti. „Fiecare personalitate se lauda la acea vreme cu meritul lui”, spunea mastrul.

Un discurs care m-a lasat fara vorbe, dar care m-a facut sa reflectez adanc…

Ma inclin, Domnule Ion Carmitru!