bogdan.daradan noiembrie 30, 2011

Ioana Vasile are 15 ani si este eleva in clasa a IX-a la C.N. „Carol I ” Craiova si face programare de la 10 ani. Daca in primii ani totul i se parea fascinant de greu, succesul nu a intarziat sa apara, cand,  in clasa a VIII-a a castigat primele competitii de informatica.  Ioana este atrasa de activitatile legate de protejarea mediului si de promovarea drepturilor omului ( asociatia ProDemocratia ). Si povestea continua…

REPORTER: De ce ,,programming,, ca varf de lance pe contul tau de facebook?

Ioana: Pentru mine „programming” este un ideal, iar tintele mi le tin in fata ca sa le pot ochi. Asta este ceea ce vreau sa fac si asta urmaresc. Faptul ca fetele reprezinta o minoritate in acest domeniu nu ma descurajaza, ba mai mult ma motiveaza.

REPORTER: Cum se impaca ecologia cu tehnologia din punctul tau de vedere?

Ioana: Am participat la actiuni de voluntariat pe ecologie si am folosit experienta dobandita cu ocazia participarii mele la concursuri care promovau concepte eco in mediu informatic. Am reusit astfel sa dezvolt ambele laturi simultan. In decursul timpului, cand tehnologia progresa, mediul ecologic regresa. Cred cu tarie ca ambele se pot dezvolta concomitent, tema ce constituie pentru mine o provocare.

REPORTER: Care este citatul tau preferat si de ce pentru ca am vazut ca ai o colectie pe contul personal?

Ioana:  „I much prefer the sharpest criticism of a single intelligent man to the thoughtless approval of the masses ” – Johannes Kepler. Acesta este citatul care ma reprezinta cel mai mult pentru ca sunt o persoana sincera si directa, ce apreciaza mai mult criticile constructive decat aprecierile de complezenta. Un feed-back real este stringent ajustarii atitudinii si dezvoltarii personale.

REPORTER: Ce planuri ai pentru anul 2012?

Ioana: Planurile mele pentru anul 2012 se impart in 2 mari categorii. Prima este continuarea pregatirii mele in domeniul programarii si participarea la olimpiada nationala si concursuri de profil, iar a doua este implicarea in proiecte ecologice si sociale extrascolare.

REPORTER: Ce vrei sa iti aduca Mosul, asta in contextul in care este si el la curent cu ultimele gadgeturi

Ioana: Incerc sa nu imi mai fac planuri pentru cadourile de Craciun ca sa ma las surprinsa, insa Mosul, daca mi-ar citi gandurile, ar afla ca imi doresc software-uri utile pentru web-design si un dispozitiv din gama tabletelor:)