catalina septembrie 21, 2011

Bucureşti, 21 septembrie 2011 – Strada de C’Arte a atras un trafic de peste 6000 de oameni în ziua lansării, deşi weekend-ul 17-18 septembrie a oferit bucureştenilor multe alte opţiuni de petrecere a timpului liber. Aflat la prima ediţie, festivalul organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a propus vizitatorilor peste 4500 de titluri de carte şi a generat vânzări de peste 5000 de exemplare în numai trei zile. Organizatorii estimează vânzări de minim 10.000 de exemplare până la închidere, în condiţiile în care multe dintre titlurile achiziţionate au un preţ de peste 100 RON.

„Am avut bucuria de a număra peste 1300 de vizitatori numai în tururile ghidate prin sediul bibliotecii, în primele trei zile de la deschidere” a declarat Mireille Rădoi, Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

În paralel, Strada de C’Arte include lansări de carte, spectacole de teatru, proiecţii de film, concerte şi expoziţii de arhitectură, toate cu intrare liberă. Astfel, aula BCU, cu o capacitate de peste 200 de locuri, a fost neîncăpătoare pentru spectacole precum Novecento (piesă cu un actor şi şapte personaje, jucată de Claudiu Bleonţ) sau piesa „L-V: 8 – 16”  (tot un „one man show”, cu actorul Lari Giorgescu), care a generat multă interacţiune cu sala. Dintre proiecţiile oferite de Transilvania Film, cea mai gustată de public a fost comedia românească Ursul.

Cel mai mare câştig al acestui concept de festival, care a presupus transformarea unor străzi importante în zone pietonale (CA Rossetti şi străzile limitrofe), a fost implementarea experimentală a unor camere urbane. Aceasta presupune crearea de spaţii pietonale, cu zone verzi, create la adăpost de zgomotul marilor bulevarde. Copiii au fost cei mai încântaţi, au umblat desculţi pe iarbă şi au participat la atelierele de creaţie organizate special pentru ei.

„Am primit reacţii extrem de îmbucurătoare de la vizitatorii care au scris în cartea de impresii de la Strada de C’Arte, prin care ni se sugera să extindem conceptul şi la alte biblioteci din ţară şi chiar să păstrăm această zonă pietonală, aşa cum este acum” a declarat Mireille Rădoi. „Este evidentă foamea bucureştenilor pentru spaţii publice adecvate, pentru evenimente culturale în aer liber şi pentru recuperarea unui stil de viaţă de care românii s-au bucurat în perioada interbelică” a continuat ea.

Strada de C’Arte continuă până sâmbătă 24 septembrie inclusiv. Astăzi găzduieşte o dezbatere televizată, cu tineri elevi, despre educaţia formală versus educaţia informală, organizată de Institutul de Management pentru Dezvoltare Durabilă, dar şi concertul Mariei Răducanu „Poetica vocii umane”. Joi vizitatorii sunt aşteptaţi la lansarea unei cărţi eveniment, Carte Rosie a lui Jung, o carte care a rămas secretă timp de 80 de ani şi care reprezintă cheia operei sale, apărută la editura TREI. Pentru mai multe informaţii despre cel mai mare eveniment cultural în aer liber găsiţi pe www.stradadecarte.ro