Hoza Nicoleta Valeria august 2, 2014

manuale-scolareFederația Editorilor din România (FER) aduce la cunoștința opiniei publice o nouă întârziere în derularea licitației de manuale pentru clasele I și a II-a. Astfel, CNEE trebuia să afișeze la 28 iulie 2014 rezultatele evaluării proiectelor de manuale, așa cum cum se angajase prin răspunsul la o solicitare de clarificări, document pe care îl anexăm.

Acest termen a fost contestat de FER încă din 3.06. 2014, prin acțiunea demarată la Curtea de Apel București, în care am cerut reeșalonarea graficului licitației în urma deciziei CNSC din 19 mai, ce prelungise termenul de prezentare a ofertelor cu 45 de zile.

CNEE n-a ajustat nimic și a păstrat vechiul calendar, iar consecințele deja se văd, îngustând și mai mult intervalul de execuție a contractelor și punând sub semnul întrebării existența manualelor pe băncile școlilor, la 15 septembrie. Să nu uităm că în cele 45 de zile rămase până la deschiderea anului școlar mai trebuie parcurse procedurile cerute de OUG nr.34 pentru definitivarea rezultatelor, apoi sunt necesare alte 10-15 zile pentru exprimarea opțiunilor învățătorilor aflați în vacanță, centralizarea comenzilor la inspectorate și pe minister, semnarea contractelor cu ofertanții câștigători.

Avertizăm că va rămâne timp insuficient pentru tipărirea manualelor și pentru expedierea acestora în teritoriu, lucru de care CNEE și conducerea ministerului nu par a fi preocupate, așa cum nu par a fi deranjate nici de prețurile neobișnuit de mici cu care s-au prezentat la licitație unii competitori. Solicităm pe această cale ca autoritatea contractantă să respecte prevederile OUG nr. 34/2006 și să ceară explicații pentru prețurile mai mici de 80% din prețul estimat de CNEE, și așa prea mic față de costurile reale. Ne exprimăm temerea ca aceste prețuri neobișnuit de mici să nu ascundă o calitate scăzută a manualelor sau încercări de dumping, practici pe care asociația noastră le dezavuează, ca fiind de natură să distorsioneze concurența loială și competiția corectă pentru calitate.

Dorim ca CNEE și MEN să explice public această întârziere, să dovedească transparență și să-și asume proasta gestionare a proiectului, deoarece ne-am săturat să înghesuie toate riscurile și vina în sarcina editorilor. Poate așa vom cunoaște adevăratul motiv pentru care licitația a fost lansată abia la 14 martie 2014, în condițiile când OMEN 5559, deși semnat la 22.11.2013, a fost ținut la sertar timp de 110 zile, în loc să fie trimis la Monitorul Oficial, așa cum era prevăzut la art.7.

Sperăm, totodată, să nu fie vorba de lipsa de profesionalism a evaluatorilor, așa cum s-a întâmplat în perioada 2001-2006, deși n-ar fi de mirare, câtă vreme nimeni n-a explicat cum au fost selecționați, cine i-a pregătit, câte ore de pregătire teoretică și practică au executat, cum au fost verificați, cum au dobândit statutul de experți etc.

Folosim acest prilej pentru a solicita CNEE să explice public cum va reuși să mobilizeze în vacanță cadrele didactice spre a viziona ofertele de manuale și a transmite în timp util opțiunea către propriile școli, cine și când va centraliza comenzile din teritoriu la inspectoratele școlare și la nivelul ministerului.

În acest context, pentru o deplină transparență și pentru a evita suspiciunile de ajustare a unor comenzi ‘pe traseu’, solicităm ca școlile să transmită concomitent tirajul solicitat atât la ISJ, cât și pe coordonatele noastre de e-mail și fax, urmând ca noi să transmitem rapid informația la fiecare ofertant.

Am fi dorit totodată ca CNEE și MEN să tragă toate învățămintele din organizarea acestei licitații și să asigure un calendar normal, predictibil, pentru viitoarea licitație. Din păcate, am aflat că programele școlare pentru clasele a III-a și a IV-a nu vor fi puse în dezbatere publică decât la sfârșitul lui septembrie, iar aprobarea lor se va încheia, după toate probabilitățile, abia prin decembrie. Aceasta înseamnă că istoria se va repeta și că ministerul va lansa licitația următoare doar cu 3-4 luni înainte de depunerea ofertelor, ca și în acest an!

Având în vedere că peste tot în lume perioada de scriere a proiectelor și de realizare a variantei digitale este de unu-doi ani (incluzând pilotarea), dorim să avem măcar în toamnă proiectele de documentație tehnică și alte date necesare derulării următoarei licitații. Pentru eficiență și operativitate, sugerăm ca această achiziție să se desfășoare tot după model european: CNEE să evalueze doar conținutul manualelor, iar școlile să organizeze achiziționarea manualelor, având la dispoziție subvenția oferită de MEN.