Hoza Nicoleta Valeria noiembrie 28, 2013

cine-i-reprezint-pe-studen-i-interviu-cu-george-velcea-pre-edintele-ssub-466Delegaţia SSUB, condusă de preşedintele organizaţiei, George Velcea, s-a întâlnit miercuri, la ora 14:30, cu rectorul Universităţii din Bucureşti, domnul Prof. Dr. Mircea Dumitru.

După o discuţie de aproximativ o oră, rectorul Mircea Dumitru a fost informat de sesizările multiple ale studenţilor de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, problemele cu echivalarea unor examene în cadrul Facultăţii de Drept şi despre cum poate ajuta asociaţia în continuare pentru rezolvarea acestor probleme.

De asemenea, rectorul Mircea Dumitru a specificat că alegerile studenţeşti din acest an vor fi organizate exclusiv de studenţi, fără nicio altă implicare din partea asociaţiilor studenţeşti. Aceasta a fost o cerere explicită a asociaţiei SSUB care a depus, marţi, la biroul preşedintelui senatului UB o sesizare prin care solicita ca, în lipsa unei asociaţii reprezentative la nivelul universităţii, să nu lase alegerile în mâna unei singure asociaţii studenţeşti.

„Am clarificat câteva lucruri cu privire la sesizările primite prin campania «Vocea Studentului» şi cum putem ajuta în continuare pentru a avea un mediu universitar curat. Totodată, am discutat şi despre cum am putea reuşi să dăm acces gratuit studenţilor pe terenurile de fotbal ale Universităţii. Pentru a închiria terenul de fotbal, trebuie să achiţi suma de 120 de RON. Ceea ce nu este corect şi nici occidental. În afară studenţii au acces gratuit la mai multe facilităţi decât ne putem imagina”, declară George Velcea.

Domnul Mircea Dumitru a precizat că va verifica şi situaţia de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, unde studenţii întâmpină foarte multe probleme din cauza regulamentului. „Semestrul de graţie nu este bine definit, unor studenţi li se comunica că pot da examenul de licenţă în iarnă, altora că în vară. Domnul rector a spus că oricine e în semestru de graţie, fie că are restanţe pe primul semestru, fie că are pe al doilea, poate da licența în iarna. Totodată, vom readuce în atenţia rectoratului sesizările din vară, când, deşi am anunţat că nu s-a respectat calendarul academic la planificarea examenelor, că s-au dat examene ilegale pe e-mail, sau alte abuzuri care au făcut să apară disfuncţionalităţi în sistemul de organizare, nicio sesizare n-a plecat de la decanatul facultăţii către rectorat. Poate de aceea nici nu au existat sancţiuni”, a explicat purtătorul de cuvânt al SSUB, Sorin Nuţă.

Ca urmare a celor discutate, reprezentanţi ai SSUB vor trimite către rectorat mai multe sesizări pentru rezolvarea problemelor enunţate. O altă întâlnire cu rectoratul va avea loc la mijlocul lunii decembrie.