bogdan.daradan septembrie 26, 2011

Era Luni dimineața, două  autocare  vechi, cîteva mașini de poliție din partea Ministerului de Interne al Republicii Moldova, sirene și mult mister. Așa am pornit noi, 14 tineri jurnaliști din cadrul Universității de Stat din Moldova, spre  Costești (cam la vreo 30 minute de Chișinău), unde urma să înceapă Exercițiul Internațional ”CODRII 2011”.

Era pentru prima dată cînd mă aflam într-o tabără de cîmp. În jur erau amplasate sute de corturi unde erau  cazați cei peste 1000 de participanți în exercițiu .

După ce ni s-a făcut instructajul și ni s-a prezentat planul pentru cele 4 zile ce urma să le petrecem în Costești, am fost conduși spre ”mica noastră căsuță”, un cort ca toate celelalte,unde încăpeau 12 persoane.

”Presa simulată„ , așa ni s-a spus că ne vom numi, iar misiunea noastră era să informăm oamenii despre tragediile ce urmau să apară în baza unui scenariu elaborat de Republica Moldova şi NATO(Organizația Tratatului Atlanticului de Nord), conform căruia, Republica Moldova  a fost devastata de un seism în urma căruia s-au intamplat mai multe tragedii. Salvatorii din cele 35 de state  au  participat la diverse situaţii excepționale dintre care:  accidente aviatice, feroviare, incendii, prabușiri, intoxicații.

”Locuințe dărîmate, terenuri inundate,  un tren accidentat și un elicopter prăbușit, sunt doar cîteva dintre imaginile tragice  care au acoperit o parte din Republica Moldova.

Conform informaţiilor oferite de jurnaliștii prezenți la fața locului, peste 90 de persoane au decedat, iar 164 au fost salvate de echipele de intervenţie. ”  așa au răsunat primele informații oferite de noi,  jurnaliști antrenați în exercițiu.

Conform scenariului, salvatorii au intervenit în cadrul inundaţiilor din localitatea Vatra, pentru a  combate pericolul de cedare a barajelor din localitatea Ghidighici si la incendiile şi contaminarea chimică dintr-un spital din sectorul Ciocana a municipiului Chişinău. Echipele de salvatori și chimiști din Ucraina, Macedonia și Polonia au investigat catastrofa feroviară produsă pe calea ferată din orașul Strășeni, unde un tren a derapat de pe șine și s-a prabușit, producînd în același timp și o scurgere de substanțe chimice.

Ca urmare a cutremurului, a fost deteriorat un bloc cu 12 etaje în zona Dănceni, unde au fost distruse parţial elementele de construcţie. În același timp s-a produs o explozie urmată de un  incendiu și scurgeri de substanțe toxice. Scările s-au prăbușit iar locatarii au fost blocați în interior. Din fericire, echipele de salvare au sosit la timp și nu au fost inregistrate victime.

În localitatea Costeşti a avut loc scurgerea unei substanțe toxice, care a cauzat pigmentarea pielii locatarilor. La fața locului au fost prezente echipele de chimiști și pompieri. Chimiștii au constatat că nu există nici un pericol chimic și biologic.

În localitatea Cigîrleni a avut loc prăbuşirea şcolii din localitate. Sub dărămături au fost depistate 2 autoturisme, în unul dintre ele au fost depistaţi 2 sinistraţi.

Exerciţiul internaţional “Codrii 2011″ va permite ţărilor partenere NATO evaluarea mecanismelor de reacţionare în caz de dezastre şi a capacităţilor de cooperare în cazul situaţiilor de urgenţă.

În cadrul exerciţiului au fost testate capacităţile de intervenţie a echipelor de salvare, medicale ,a scafandrilor, pompierilor şi a chinologilor, atît naționali cît și internaționali.

Triști că evenimentul a luat sfirșit, cu bagajele în mîini și cu privirile înapoi, am pornit spre autocar, iar în cîteva minute am ajuns în Chișinău, același oraș gălăgios.

Daniela Hadei