bogdan.daradan decembrie 13, 2012

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, împreună cu Universitatea Națională de Arte București (UNArte) au lansat proiectul educațional „eCO-LECȚIA de ARTĂ” – un traseu cultural în Centrul Vechi cu lucrări de artă realizate din deșeuri reciclabile.

Peste 20 de creații realizate de 39 de tineri artiști, studenți ai departamentelor de grafică și design din cadrul Facultății de Arte Plasice și, respectiv, ai Facultățiide Arte Decorative și Design ale UNArte București, vor fi expuse în perioada 11 decembrie 2012 – 5 ianuarie 2013 în 13 locații din Centrul Vechi: Van Gogh Cafe, Hotel Rembrandt, Laboratorul de cocktailuri, Galeria Horațiu Mălăele, La Bonne Bouche, Galeria Șapte Șelari, Interbelic, Tiki Bar, Mike’s, Atelier Mecanic, Lacrimi și Sfinți, Energiea Pub și Violeta’s Vintage.

,,Acest proiect este mai mult decât o expoziție de artă, este, în fapt, un program educațional despre eco-design dedicat studenților. Este, în același timp, și o lecție de viață prin care ne propunem să sensibilizăm oamenii cu privire la importanța ambalajelor, a colectării selective și a reciclării deșeurilor de ambalaje. Designul inedit al produselor și decorațiunilor realizate din ambalaje colectate selectiv merită văzut! Faptul că ambalajele au dat viață unor lucrări atât de fabuloase sperăm să transmită mesajul că acestea trebuie puse la locurile lor, în containerele colorate, pentru a putea fi reciclate, și nu la gunoi.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Proiectul „eCO-LECȚIA de ARTĂ” a demarat la începutul lunii octombrie, prin sesiuni în care studenții au învățat despre designul acestora din punctul de vedere al impactului asupra mediului, despre eforturile și cerințele companiilor în această privință, precum și despre reciclarea deșeurilor de ambalaje în România și la nivel internațional. Toți tinerii artiști implicați și-au mobilizat prietenii, familia, cunoscuții sa colecteze deșeurile de ambalajele necesare pentru realizarea lucrărilor. Astfel, proiectul a continuat cu partea creativă în care fiecare a trebuit să propună și să creeze efectiv o lucrare din deșeuri de ambalaje, coordonați de lector univ. Dr Anca Boeriu (FAP) și lector univ. Asociat Drd. Corina Duma (FADD) – iar rezultatele pot fi admirate în Centrul Vechi al Bucureștiului.

Partenerii media ai proiectului „eCO-LECȚIA de ARTĂ” sunt: Șapte Seri, Zile și Nopți, Metropotam, Igloo, și Be Where.

Mai multe detalii despre proiect, precum şi informaţii despre colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje pot fi aflate accesând site-ul www.ColecteazaSelectiv.ro.

ECO – ROM AMBALAJE S.A. este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de un grup de companii care activează în România şi care au luat iniţiativa implementării sistemului ”Der Grüne Punkt” – Punctul Verde, în ţara noastră. Acest sistem are ca scop îndeplinirea obligațiilor de reciclare a deșeurilor de ambalaje ce revin producătorilor care pun pe piață produse ambalate. Membrii fondatori sunt: Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC România, Heineken, Mars România, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan, cărora s-au alăturat în anul 2011 Bergenbier, Tymbark şi Ursus. Eco-Rom Ambalaje a început activitatea în 2004 cu 81 de companii care au aderat la sistemul companiei, urmând ca anul 2011 să se încheie cu 2.301 de companii responsabile în portofoliu. Eco-Rom Ambalaje a preluat şi a îndeplinit cu succes, în fiecare an, obligaţiile de valorificare şi reciclare pe care şi le-a asumat pentru membrii săi.