bogdan.daradan septembrie 19, 2012

Viaţa e un hazard. Nu alegem locul unde ne naştem, nu ne alegem părinţii şi nici mediul social. Cu toate acestea, dacă suntem mai norocoşi decât cei din jurul nostru, ne considerăm îndreptăţiţi să-i judecăm. Începem să-i etichetăm şi uităm că puteam să fim şi noi în locul lor.

Dacă un copil se naşte într-o familie de romi, nu e vina lui, nu a depins de el. Desigur, dacă nu eşti în pielea lui şi nu treci prin ce trece el, este foarte uşor să faci judecăţi de valoare, fără să ştii ce simte o persoană care este discriminată.

Din păcate, societatea noastră încă mai funcţionează după principiul eronat conform căruia “unii oameni sunt mai egali decât alţii”. Spre deosebire de alte minorităţi, romii sunt catalogati cu o mai mare uşurinţă. Faptul că există indivizi aparţinând acestei minorităţi care fură, cerşesc sau se comportă agresiv, ne face să-i etichetăm pe toţi drept hoţi, cerşetori sau să-i considerăm indivizi periculoşi. Cu toate acestea, cetăţenii de etnie romă care sunt curaţi şi educaţi, nu sunt vizibili, pe ei nu îi remarcăm. Avem tendinţa de a creiona o realitate mai mult cu ceea ce ne displace şi refuzăm să vedem oamenii care respectă normele societăţii.

Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” a organizat în zilele 13-14 septembrie, în Bucureşti, conferinţa naţională “Femeile Rome în Societatea Românească”, derulată sub sloganul “Priveşte-mă aşa cum sunt”. Acest proiect, cofinanţat din Fondul Social European a avut ca obiectiv dezvoltarea capacităţii organizaţiilor sindicale de a promova egalitatea de şanse pe piaţa muncii pentru femeile rome. Acest eveniment a prezentat o realitate diferită de cea pe care o promovează mass-media în general.

Conferinţa s-a adresat atât grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii, în special femeilor rome, cât şi reprezentanţilor confederaţiilor sindicale şi sindicatelor din România, ONG-urilor, Ministerului Muncii şi instituţiilor publice şi locale.
Florin Manole, consilier în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a afirmat că femeile rome ar putea deveni principalul pilon în cadrul acestei minorităţi “dacă reuşesc să depăşească barierele impuse de tradiţie”.
Directorul Executiv al Agenţiei de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, Gelu Duminică, a declarat că la nivelul comunităţii rome, conform statisticilor din Observatorul Social, doar 60% dintre romi au un loc de muncă în prezent. Domeniile în care cetăţenii romi lucrează sunt în principal agricultura, silvicultura, piscicultura, urmate de construcţii şi servicii.

Gelu Duminică a mai precizat că România pierde anual 1,3 miliarde din cauza neimplicării în programe finanţate din fondurile europene, potrivit informaţiilor furnizate de Banca Mondială. Acest lucru se reflectă în modul în care factorii cu putere decizională înţeleg să susţină dezvoltarea grupurilor vulnerabile, la care se adaugă birocraţia şi dificultatea accesării fondurilor europene.

Marea miză a unei societăţi aflate în criză economică este păstrarea locurilor de muncă. În momentul în care se fac restructurări, primii care sunt daţi afară sunt cetăţenii romi. De asemenea, cetăţenii de etnie romă sunt mai exploataţi la locul de muncă, sunt obligaţi să efectueze ore suplimentare neplătite, au salarii mai mici sau sunt plătiţi cu întârziere. Scopul acestei conferinţe a fost acela de a trage un semnal de alarmă asupra abuzurilor şi discriminărilor la care sunt supuşi cetăţenii romi.

La eveniment s-au dezbătut şi subiecte precum: inegalitatea de şanse a femeilor rome pe piaţa muncii, valorizarea contribuţiei acestora, invizibilitatea lor în spaţiul public şi ce anume generează acest lucru.
Conferinţa a inclus trei workshop-uri pe teme de actualitate:
– Workshop 1 “Piaţa muncii şi reprezentarea sindicală”
– Workshop 2 “Participarea publică a femeilor”
– Workshop 3 “Romanipen şi inegalităţi de gen”
Am participat la workshopul numărul 2: “Participarea publică a femeilor” şi trebuie să mărturisesc că am rămas foarte plăcut impresionată.

Am cunoscut nişte femei minunate, de etnie romă, care nu doar că şi-au depăşit condiţia şi au devenit respectate prin realizările lor, dar reprezintă un model de urmat pentru noi toţi.

Personal, am primit o lecţie de viaţă de la aceste femei şi voi încerca să pun o cărămidă la temelia pentru reconstrucţia mentalului nostru colectiv, de cetăţeni români. Să renunţăm la etichete şi să începem să devenim mai deschişi!
Ascultându-le cu mare interes pe aceste femei care aveau studii universitare şi cunoştinte net superioare celor care se erijează în oameni de cultură, mi s-a oferit o lecţie de viaţă de nepreţuit. Drumul parcurs de acestea până la a ajunge să aibă succes şi să obţină respectul celorlalţi a fost unul anevoios. Unele au recunoscut cu demnitate că au mers la cerşit în copilărie, dar asta nu a fost un impediment de a-şi vedea visul împlinit.

De asemenea, am cunoscut nişte tinere studente, cu mari planuri de viitor, care s-au implicat activ în organizaţii şi asociaţii pentru a promova femeile de etnie romă. Văzându-le am înţeles că noi suntem singurii care creăm diferenţele şi impunem nişte bariere acolo unde ar trebui să avem cu toţii şanse egale.

Multe dintre doamnele de la acest atelier sunt cadre didactice şi nu s-au limitat doar la împărtăşirea cunoştinţelor acumulate, ci au devenit modele de urmat în comunităţile lor. S-au implicat cu multă dăruire şi entuziasm în proiecte prin care să se facă auzite şi să devină vizibile. Nu voi da niciun nume, pentru că nu aş vrea să omit pe cineva şi până la urmă rezultatul este cel care contează şi nu cine a făcut acest lucru. Referitor la această urmă vizibilă pe care ar trebui să o lăsăm cu toţii pentru posteritate, una dintre doamne povestea despre bunicul său care a făcut o fântână din care încă mai beau apă oameni. Acest om a lăsat ceva în urma sa… Noi, ce lăsăm?

Această egalitate de şanse trebuie să înceteze să existe doar la nivel de concept, ea trebuie să devină o realitate şi până atunci menirea noastră ca români este să aducem în atenţia publicului proiectele romilor şi să luăm lupa de pe ei.
Problema majoră este eficienţa scăzută a sistemului de asistenţă socială în ceea ce priveşte minorităţile de etnie romă. Trebuie să implementăm diverse programe pentru a îmbunătăţi percepţia negativă pe care o avem asupra lor, să-i ajutăm să ocupe orice loc de muncă pe baza calificării, să-i informăm asupra oportunităţilor oferite de asistenţa socială şi să prevenim creşterea abandonului şcolar.

Trebuie să luptăm pentru promovarea unui tratament echitabil în rândul acestei minorităţi etnice şi să-i implicăm pe tineri în asemenea acţiuni. Doar în acest mod vom putea dezvolta solidaritatea şi toleranţa între tineri, pentru că ei pot contribui la schimbarea acestei percepţii greşite.

Iar dacă nu vom face asta, oare cât timp vom mai continua să tolerăm discriminarea etnică şi să ne numim cu mândrie oameni civilizaţi?

Andreea Truică