Hoza Nicoleta Valeria februarie 28, 2014

52f38c6d09776Jurnalismul_si_comunicareaÎn contextul în care Noile Media, în general, și Social Media, în special au căpătat o amploare ieșită din comun și au devenit cele mai importante mijloace de comunicare în masă, devansând media clasice, fenomenul a început să fie cercetat și în mediul academic din România. Cel mai recent volum care abordează acest subiect a fost publicat în această săptămână la Editura Universitară din București și se intitulează ‘Jurnalismul și comunicarea în epoca Noilor Media’.

Autorii cărții, doctoranzii în Științele Comunicării, Tasențe Tănase și Ciacu Nicoleta, au inclus în acest volum o serie de cercetări științifice realizate în perioada 2011 — 2013 și publicate în limba engleză, în reputate reviste de specialitate, cotate internațional, din Statele Unite ale Americii, Pakistan, Polonia, și România.

Lucrarea abordează influența deosebită pe care o au noile tehnologii în mai multe domenii, precum interferențele dintre noile media și media tradiționale și rolul pe care Social Media le au în promovarea jurnalismului în România, efectele Social Media asupra reputației sociale, dar și comunicarea politică prin rețelele sociale online, autorii raportându-se la strategiile social media folosite de partidele parlamentare din România, din perioada 2008-2012. Volumul ‘Jurnalismul și comunicarea în epoca Noilor Media’ (2014) se adresează atât studenților de la specializările de Jurnalism, Comunicare și Științe Politice, cât și specialiștilor care sunt în permanentă căutare de informații actuale cu privire la impactul noilor media asupra societății.

‘Sperăm ca acest volum să le fie foarte util studenților și specialiștilor în comunicare. Din păcate acest minunat domeniu este foarte puțin cercetat în România. Am constatat că americanii și britanicii au publicat extrem de multe cercetări despre impactul noilor media în multe domenii de activitate, inclusiv comunicarea politică și jurnalismul. Bibliografia utilizată în volumul de față dar și în alte cercetări asemanătoare publicate de subsemnata este dominată de lucrări din străinatate. Ne dorim atât noi cât și alți colegi doctoranzi să umplem acest gol editoral deoarece viitorii strategi de comunicare și jurnaliști au nevoie să fie îndrumați să utilizeze eficient, în carierele lor, noile tehnologii de comunicare’, declară drd. Nicoleta Ciacu.

‘În urma mai multor cercetări publicate în domeniul comunicării politice prin Social Media am constatat faptul că partidele politice din România nu au ajuns încă la maturitatea partidelor din SUA sau Marea Britanie cu privire la utilizarea rețelelor de socializare. Partidele occidentale folosesc noile media ca mijloace permanente de interacțiune cu publicul. În schimb, în țara noastră, aproape toți politicienii și partidele politice folosesc rețelele sociale online doar ca mijloace de difuzare unidirecțională a mesajului politic, abuzează de ele în campanile electorale, iar în timpul mandatului le folosesc destul de rar. Cred că a venit vremea ca formațiunile politice românești să apeleze la serviciile specialiștilor în comunicare, deoarece o strategie de comunicare corect implementată poate ajuta imaginea partidelor pe termen lung’, declară drd. Tănase Tasențe.

Volumul ‘Jurnalismul și comunicarea în epoca Noilor Media’ este publicat la Editura Universitară din București, editură acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) și inclusă de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în categoria editurilor de prestigiu recunoscut. Cartea este disponibilă pe site-ul editura universitara, pe care îl puteți accesa AICI.

Tănase Tasențe este asistent universitar doctorand. Este licențiat în Jurnalism și master în Comunicare mediatică, opinie publică și management informațional al Universității ‘Andrei Șaguna’ din Constanța. Al doilea master l-a obținut în Administrație Europeană. Instituții și politici publice la Universitatea ‘Ovidius’ din Constanța. Este doctorand bursier al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, cu teza în domeniul comunicării politice prin Social Media. A publicat peste 20 de cercetări științifice în reviste de specialitate și volume indexate în baze de date internaționale în România, Statele Unite ale Americii, China, Polonia, Rusia și Pakistan. Este evaluator al prestigioasei reviste științifice Journalism and Mass Communication din California, Statele Unite. A fost nominalizat la Gala ‘Zece Oameni de Valoare pentru Constanța’ — secțiunea Mass-Media, în 2014. Este blogger din 2006, fiind administratorul blogului www.tashy.ro.

Nicoleta Ciacu este asistent universitar doctorand al Universității ‘Constantin Brâncoveanu’ din Pitești. A obținut licența în jurnalism și masterul în Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Comunicare și Relații Publice ‘David Ogilvy’ din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative București. Al doilea master l-a obținut în domeniul Managementul carierei în asistență socială’ la Universitatea ‘George Bacovia’ din Bacău. Este doctorand în Științe Politice la Universitatea de Stat din Moldova, cu teza de doctorat în domeniul comunicării politice. A publicat peste 30 de cercetări științifice în volume editate în România, Statele Unite ale Americii, Polonia, Rusia și Pakistan. Este co-autorul volumelor ‘Jurnalismul politic între corectitudine și partizanat’ (2011), ‘Responsabilitatea socială corporativă de la relații publice la dezvoltare durabilă’ (2012) și a manualului de ‘Relații publice’ (2013).