Emile Durkheim

Emile Durkheim s-a nascut la Epinal in 15 aprilie 1858. Provenit dintr-o familie cu o puternica traditie religioasa, Durkheim a studiat in tinerete ebraica si doctrina talmudica. A absolvit scoala normala si si-a sustinut doctoratul in filosofie cu teza Despre diviziunea muncii sociale, insotita de o teza complementara redactata in latina asupra Contributiei lui Montesqieu la construirea stiintei sociale. Intre 1885-1886 studiaza stiintele sociale in Paris, apoi in Germania sub conducerea lui Wundt. Dupa intoarcerea din Germania publica in revista filosofica trei articole despre “Studii recente asupra stiintelor sociale”, “Stiinta pozitiva si morala in Germania” si “Filosofia in universitatile germane”. Din 1882 preda la doua licee din provincie, iar in 1887 este profesor de pedagogie si stiinta sociala la Universitatea din Bordeaux, si care este primul curs de sociologie predat intr-o universitate. In 1895 publica Regulile metodei sociologice. In 1896, cursul de sociologie devine curs obligatoriu. In 1902 este profesor titular de pedagogie la Sorbona si va preda si sociologia. In 1906 preda la catedra de pedagogie a facultatii de litere din Paris, in 1912 publica Formele elementare ale vietii religioase si in 1913 catedra sa primeste numele de “chair de sociologie” de la Sorbona.
Fondator al sociologiei ca disciplina stiintifica si universitara, Durkheim este organizatorul scolii franceze de sociologie. La 15 noiembrie 1917, prin disparitia sa marcheaza incheierea temporara a unui capitol referential al evolutiei sociologiei.

Sinuciderea (Le suicide, 1897) este a treia lucrare importanta a lui Durkheim, importanta datorata abordarii stiintifice riguroase a unui fapt social contemporan – cresterea frecventei sinuciderilor catre sfarsitul secolului XIX. Unul dintre principalele merite ale acestei lucrari este de a fi deschis perspectiva analizei sociologice, punand in evidenta conditionarea sociala a judecatilor morale.
Pentru inceput o definitie a sinuciderii ar clarifica lucrurile: “Sinuciderea este orice caz de moarte care rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ savarsit de victima insasi si despre care aceasta stie ce rezultat va produce” . Sinuciderea este actul de disperare al unui om care nu mai doreste sa traiasca.

In cartea I a acestei lucrari, intitulata Factorii extra-sociali, Durkheim abordeaza patru teme importante:
- capitolul I: Sinuciderea si starile psihopatice.
- capitolul II: Sinuciderea si starile psihologice normale. Rasa. Ereditatea.
- capitolul III:Sinuciderea si factorii cosmici.
- capitolul IV: Imitatia

In primul capitol – Sinuciderea si starile psihopatice, se discuta influenta pe care o pot avea cauzele extra-sociale (dispozitia organo-fizica si natura mediului fizic) asupra sinuciderilor.
Exista mai multe conceptii, conform carora “sinuciderea constituie prin ea insasi o nebunie speciala” sau ca “sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neintalnindu-se la subiectii cu spiritul sanatos”.
Exista patru tipuri de sinucidere care reprezinta speciile cele mai importante (Jousset si Moreau de Tours):
a) Sinuciderea maniaca – se datoreaza halucinatiilor sau conceptiilor delirante. Bolnavul se omoara pentru a scapa de un pericol sau de o rusine imaginara. Halucinatia apare brusc, si la fel si tentativa de sinucidere, iar daca in clipa urmatoare, incercarea a esuat, ea nu mai este reluata, cel putin pentru moment.
b) Sinuciderea melancolica – este legata de o stare generala exagerata de depresie si tristete, care-l determina pe bolnav sa nu mai aprecieze relatiile sale cu oamenii si lucrurile din jur. Viata este vazuta in negru, si i se pare plictisitoare si dureroasa. Acesti bolnavi sunt foarte perseverenti in telul urmarit.
c) Sinuciderea obsesiva – nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzata doar de ideea fixa de a muri.
d) Sinuciderea impulsiva sau automata – este la fel de nemotivata ca si cea obsesiva, dar ea apare brusc, si bolnavul nu-i poate rezista.

Nu este posibil sa vedem un nebun in orice sinucigas. Spre deosebire de fapta unui om normal ce rezulta dintr-un motiv obiectiv, fapta celui alienat nu are legatura cu circumstantele exterioare. Sinuciderea nu este nici pe departe o prelungire a starilor psihopatice si aceasta se poate deduce si din faptul ca tarile cu cei mai putini nebuni au numarul cel mai ridicat de sinucideri.
Astfel, in conditii identice, degeneratul ajunge mai usor la sinucidere decat omul sanatos, dar acest lucru nu se datoreaza in exclusivitate starii sale.

In capitolul al II-lea – Sinuciderea si starile psihologice normale. Rasa. Ereditatea, se discuta in ce masura rasa ar influenta in vreun fel rata sinuciderilor.
Rasa este un grup de indivizi cu trasaturi comune, ereditare, care au o origine comuna.
Teoria conform careia rasa ar fi un factor important al inclinatiei catre sinucidere presupune implicit ca sinuciderea este ereditara, caci in caz contrar nu ar putea avea un caracter etnic. Faptele arata ca daca numarul sinuciderilor in cadrul unui popor sunt mai mari decat in altul, asta nu se datoreaza rasei, ci civilizatiei poporului respectiv.

In ceea ce priveste sinuciderea molipsitoare, in familiile cu multe sinucideri, se intampla deseori ca acestea sa fie identice unele cu altele: au loc la aceeasi varsta si in acelasi mod.
Din punct de vedere al varstei, sinuciderea apare doar in cazuri exceptionale la copiii, ea incepand sa se manifeste dincolo de 10-15 ani. Deci nu putem atribui ereditatii o tendinta care apare doar la adult si care se accentueaza mereu pe masura ce inainteaza in viata.

In capitolul al III-lea – Sinuciderea si factorii cosmici, Durkheim evidentiaza doi factori cosmici care ar putea influenta sinuciderea: clima si temperatura sezoniera. S-a dedus ca adevarata cauza a diferentelor ce apar intre popoare, din punct de vedere al sinuciderilor, trebuie gasita in felul in care civilizatia este distribuita in tarile respective si nu in caracteristicile climei.
Unele studii arata ca ordinea anotimpurilor din punctul de vedere al sinuciderilor este: vara, primavara, toamna, iarna si de aici se deduce faptul ca, prin actiunea exercitata asupra functiilor cerebrale, caldura il impinge pe om la sinucidere. Insa cercetarile arata ca intre variatia temperaturii si variatia sinuciderii nu exista nici o legatura, pentru ca in tari diferite dar in care temperatura este identica intr-o anumita perioada, numarul sinuciderilor este total diferit. Ziua poate fi favorabila sinuciderii pentru faptul ca afacerile sunt mai numeroase si deci viata sociala este mai intensa.
Actiunea directa a factorilor cosmici nu poate explica variatiile lunare sau sezoniere ale sinuciderilor. Sinuciderile se inmultesc din ianuarie pana in iulie, nu pentru ca soarele exercita o influenta perturbatoare asupra organismului, ci pentru ca viata sociala este mai intensa. Deci, rata sinuciderilor va creste sau va scadea dupa cum viata sociala va fi mai mult sau mai putin activa.

In cadrul capitolului IV – Imitatia, se abordeaza un factor psihologic, caruia i s-a atribuit o mare importanta in geneza tuturor faptelor sociale. Imitatia poate avea loc intre indivizi pe care nu-i uneste nici o legatura de tip social. Imitatia nu este produsa pentru ca a avut loc in prezenta noastra sau pentru ca am auzit de ea, ci pentru ca gestul ni se pare obligatoriu si intr-o oarecare masura util. A actiona din respect sau din teama fata de opinia publica inseamna a actiona din imitatie. Daca sinuciderea poate fi molipsitoare de la individ la individ, ea nu poate fi propagata prin imitatie astfel incat rata sinuciderilor sa fie afectata. In concluzie, putem spune ca imitatia nu este un factor original al sinuciderii, decat cu rarisime exceptii.

In cartea a II-a a Sinuciderii, intitulata Cauze sociale si tipuri sociale, autorul descrie pe rand urmatoarele tipuri de sinucidere:
A. sinuciderea egoista
B. sinuciderea altruista
C. sinuciderea anomica

A. Dorind sa explice sinuciderea egoista, Durkheim arata in ce fel actioneaza religia, familia si societatea politica asupra sinuciderii. Faptele arata ca protestantii furnizeaza mult mai multe sinucideri decat oricare alt cult, dar se pare ca atunci cand protestantismul devine minoritar, tendinta spre sinucidere se diminueaza. Se poate concluziona ca inclinatia spre sinucidere a protestantismului depinde de spiritul reflexiei libere care il caracterizeaza, biserica protestanta neputand actiona moderator impotriva sinuciderii tocmai pentru ca nu are aceeasi consistenta ca alte religii. Omul ajunge la sinucidere pentru ca societatea religioasa din care face parte si-a pierdut coeziunea.
Femeile se sinucid mai putin decat barbatii pentru ca sensibilitatea lor e mai degraba rudimentara. Traind mai mult decat barbatul in afara vietii comune, femeia este mai putin influentata de aceasta, deci societatea ii este mai putin necesara pentru ca este mai putin inzestrata cu sociabilitate.

Familia este un mediu puternic protector impotriva sinuciderii, ea protejand cu atat mai bine cu cat este mai puternic inchegata. Statisticile arata ca:
- vaduvii se sinucid mai mult decat casatoritii dar mai putin decat celibatarii;
- casatoriile prea timpurii au o influenta agravanta asupra sinuciderii, in special pentru barbati;
- dupa 20 de ani, persoanele casatorite se sinucid mai rar in comparatie cu celibatarii.

Se poate concluziona ca sinuciderea variaza invers proportional cu gradul de integrare al gruparilor sociale din care face parte individul.
Viata este tolerabila atunci cand exista un motiv care sa merite osteneala. Cand individul nu are alt obiectiv decat pe el insusi, el nu poate scapa de obsesia ca eforturile sale sunt in zadar. Omul este dublu, caci omului fizic i se adauga omul social si acesta din urma are nevoie de o societate pe care s-o exprime si pe care s-o serveasca. Stim ca sinuciderea este intamplatoare la copii si se diminueaza la cei in varsta. Explicatia acestui fapt este ca si copilul si batranul reprezinta aproape in intregime omul fizic si nu omul social iar societatea lipseste inca din constiinta primului si incepe sa dispara din constiinta celuilalt.

B. Sinuciderea altruista este un tip de sinucidere contrastant cu precedentul si provine din faptul ca societatea tine omul prea dependent de ea.
Termenul “altruism”, exprima starea in care eul nu-si apartine deloc sie insusi, in care se confunda cu altceva din exteriorul sau.

Sinuciderea altruista imbraca trei forme:
- sinuciderea altruista obligatorie
- sinuciderea altruista facultativa
- sinuciderea altruista acuta

C. Sinuciderea anomica
Daca sinuciderile sunt sporite de crizele industriale sau financiare, fenomenul nu se datoreaza saracirii, de vreme ce si valurile de prosperitate au aceleasi efecte. Orice zdruncinare a echilibrului favorizeaza sinuciderea si omul isi ia viata cu mai multa usurinta cand structura sociala sufera modificari importante.
Orice fel de anomie atat economica, familiala, in cadrul industriei sau comertului, favorizeaza cresterea ratei sinuciderilor.
Pe langa aceste trei tipuri principale de sinucidere, Durkheim vorbeste intr-un alt capitol de forme individuale de sinucidere.
Este cert ca nu se poate stabili un raport intre tipurile de sinucidere si metodele cele mai raspandite. Deci, cauzele care-l imping pe om la sinucidere nu determina si alegerea gestului final.
In cartea a III-a a acestei lucrari – Despre sinucidere ca fenomen social in general, autorul prezinta cateva consideratii generale despre sinucidere.
Sinuciderea pare intr-un fel sau altul o supapa de siguranta ce poate fi utila. Ea are marele avantaj de a debarasa societatea fara nici un fel de interventie si cat mai simplu posibil de un anumit numar de subiecti inutili si daunatori.

In raport cu sinuciderea, omuciderea se manifesta in situatii diferite:
- acolo unde omuciderea este foarte raspandita, ea ofera imunitate contra sinuciderii;
- daca razboaiele determina o scadere a numarului sinuciderilor, numarul omuciderilor creste si la fel se intampla si cu furturile si escrocheriile;
- sinuciderea este un fenomen mai degraba urban decat rural, dar situatia omuciderii este inversa;
- daca sinuciderile sunt mai frecvente in randul protestantilor, omorurile sunt mai des intalnite la catolici;
- viata de familie are o actiune moderatoare asupra sinuciderii, dar stimuleaza mai degraba omorul.

Fiind o lucrare referentiala in sociologie, Despre sinucidere reflecta conceptia lui Durkheim asupra acestui fapt social. Sunt abordati si discutati atat factori extra-sociali cat si sociali care influenteaza intr-un fel sau altul rata sinuciderilor, iar ultimul capitol al cartii dezvaluie cateva consecinte practice asupra sinuciderii.

Bibliografie:
Durkheim, Emile (1993). Despre sinucidere, Iasi, Institutul European