In motivatia comportamentului in conditii de restrangere a campului constiintei prevaleaza motivatia organica, inconstientul cu pulsiunile sale. Motivele sociale raman neapropiate, traite ca straine si ostile.

In conditiile serviciului militar, motivele, tinand de reglarea homeostatica organica, sunt satisfacute ritmic; se excepteaza si realizeaza deficit cronic nevoia de recuperare-reorganizare prin somn. Pentru unele categorii de serviciu, cum este serviciul de garda permanenta, deficitul acumulat produce tulburari neuropsihofiziologice semnificative. Tot in sfera motivelor tinand de homeostazie, conditiile vietii militare limiteaza nevoia de informatie relevanta si de comunicare. Pentru unii, deficitul in cauza poate atinge nivelul critic. Disonanta cognitiva, motiv homeostatic, cand adaptarea-restructurarea dinamicii proceselor interne la evenimentele externe si asimilarea-integrarea lor nu reusesc, incepe prin a fi universala.

Activitatea si regimul militar sunt diferite de experienta anterioara a subiectilor inclusi in sistem. Ele functioneaza imperativ-restrictiv si sunt, initial, obscure si inacceptabile, in principiu, pentru unii subiecti. Cei mai multi reusesc sa inlature disonanta cognitiva, apropriindu-si logica militara, ceea ce reprezinta o organizare adaptativa inedita. Austeritatea militara frustreaza nevoile estetice, singurele obiecte frumoase in mediul militar sunt militarii insisi. Estetica corporala este, compensator, mult apreciata de militari, fara ca tema sa fie vreodata discutata sau recunoscuta. Cercetarile sociometrice arata ca militarii frumosi au statut privilegiat.

Judecatile morale urmaresc stabilirea, prin comparatie intre actele proprii si etaloanele sociale, starii de echilibru intre fapte, convingeri si intentii. De acest echilibru depinde sansa de integrare sociala, conditie pentru realizarea de sine. Dezacordul genereaza temeri si tensiune. Izolarea sociala actioneaza ca factor perturbator forte. Motivele morale coreleaza cu motivele de status si prestigiu de care depinde imaginea de sine. Armonizarea acestora confera pregnanta si stabilitate persoanei, rezistenta la impact. Se consfinteste, in momentul de fata legal, faptul ca persoana se poate afla in conflict moral in raport cu implicarea sa militara. Sistemele militare au coduri morale proprii, carora li se acorda insemnatate. Aproape de noi sunt codurile ordinelor cavaleresti, fundamentul moral si conceptual al unei conditii umane aparte, coduri perpetuate, de unele armate sau corpuri militare, impreuna cu ideea de elita.

Armatele de recrutare republicane sunt centrate pe coduri civice dublate de codificari legale. Cum vor fi codurile morale ale armatelor profesioniste? Iata o intrebare la care trebuie meditat. Fapt este ca exigentele morale militare depasesc disponibilitatea de agregare a militarilor in termen. De aceea, unii le incalca, nu insa fara sentiment de culpa si afectarea respectului de sine. Institutia tolereaza tacit, ca uzuale si de neeradicat, abuzul de autoritate al micilor comandanti, extrem de pernicios pentru moralul fragil al soldatilor. Esential, armata este un sistem sever, dar echitabil.

Motivele de dezvoltare sau antientropice promoveaza, prin dinamica lor, sistemul persoanei la niveluri superioare de organizare si performanta. Sub raportul cunoasterii–invatarii, noul integrat in sistemul militar este stimulat si achizitioneaza cunostinte si, in special, patternuri comportamentale adaptative si rezolutive extrem de utile in conditia in care se afla. Chiar daca progresul persoanei in ipostaza de militar nu este resimtit ca in linia preocuparilor de autorealizare, faptul de a progresa in rolul de militar asigura avantaje de status formal si informal, care adauga ceva la autonomia persoanei si la confortul psihic. Sistemul militar face din motivele extrinseci, corelate scopurilor institutionale, continutul principal al activitatii si vietii militarilor. Conditia militara asumata transforma unele motive extrinseci in intrinseci, de factura celor de autorealizare, cum ar fi cele legate de status-rolul militar. Sub raport instrumental, in cazul implicarii in razboi, dezvoltarea militara a persoanei este esentiala pentru sansele de supravietuire personala si colectiva. Acest fapt, inteles foarte repede si pe deplin de oricare combatant, este ignorat in timp de pace si deviat in directia unui formalism care s-ar justifica prin sine si care este perceput ca absurd si revoltator, in special de catre soldatii cu instruire mai inalta.

Motivul selecteaza, sustine si directioneaza comportamentul. Din starea de motivatie se nasc scopuri, ca imagini mentale anticipatoare ale finalitatii dorite. Constiinta distinge intre motiv, scop si mijloace, care nu se suprapun identic.

Activitatea motivata este creativ transformatoare. Daca activitatea creativ-transformatoare nu este transpozabila in fapt, motivul poate genera activitate distructiv-transformatoare, indreptata asupra obstacolului sau a subiectului motivat, ambele cu aptitudinea de a desfiinta tensiunea. Desfiintarea brutala a subiectului dizolva si problema urmarilor actiunii asupra autorului lor, suprimarea tensiunii devenind motiv si scop. De asemenea, trebuie luata in considerare legea intensitatii moderate a afectivitatii, tensiunii si activitatii, ca suport favorabil eficientei. Psihopatografia depresiei arata ca suicidul depresivilor survine atunci cand intensitatea trairii deprimante a coborat la un anume nivel. Nu trebuie sa surprinda faptul aparent paradoxal al suicidului militarilor aflati spre sfarsitul serviciului militar, aparent adaptati conditiei de militar. Putem asocia comprehensiunii acestor acte survenite spre finele episodului frustrant (serviciul militar) teza clasica psihodinamica, potrivit careia tensiunea produsa de frustrare devine agent perturbator daca este puternica si acumulata in timp. Si daca raspunsul negativ la frustrare nu s-a stins in timp prin frecvente repetari, respectiv nu s-a constituit rezistenta la frustrare asociata unor tehnici de rezistenta si modificari ale personalitatii care sa fi inglobat experientele frustrante si tehnicile de surmontare a lor (Rosenzweig). Descarcarea tensiunii acumulate este adeseori nespecifica. Implicarea de durata in conditii de razboi poate potenta forta individului si poate favoriza relatiile interpersonale intense inalt personalizate, tot atatea "victorii" ale persoanei asupra incertitudinii si agresiunilor extreme.

Sociologic, sistemul militar este un sistem de comanda, ierarhic, birocratic, de institutie totala. In planul personalitatii, ierarhizarea starilor interne de motivatie produce ierarhizarea rolurilor sociale asumate si jucate de individ.

Aceasta constatare cu caracter general nu se aplica in sistemul militar, care impune relatii formale, ce prevaleaza categoric asupra celor informale. Gradele de libertate ale persoanei aflate in sistem sunt limitate sever. Relatiile impuse sunt formalizate, rolurile sunt standardizate, comportamentele ritualizate, timpul militarilor este complet programat, programul devine rutina. Interpersonalitatea definitorie este cea intre sefii directi si soldati, in special cea negativa. Doar in mod exceptional sefii sunt simpatizati. Compensator, pentru austeritatea, formalismul si rigiditatea institutionala si limitarea libertatii persoanelor, se constituie relatii simpatetice diadice, posibil triadice, foarte intense, ca si respingeri absolute. Unii membri ai grupurilor mici sunt centrifugati, fara a se putea extrage din grup. Desi limitativ, grupul militar ofera unora spatiu de afirmare personala, in special in raporturile verticale, dar si orizontale, implicit satisfacerea indirecta a propriilor stari de motivatie. Unii militari se confirma ca personalitati centrale prin valoarea lor si prin charisma. Introvertii au latenta crescuta, un indice mai ridicat de elaborare si mediere interna a raspunsurilor, posibil o mai mare obiectivitate in judecati, in evaluarea situatiilor si a persoanelor. Sunt mai empatici. Nevoia lor interna de stimulare este mai mica, cea de stabilitate - mai mare, astfel schimbarile rapide sau radicale constituie pentru ei o sursa mai mare de tensiune si stres decat pentru extraverti. De aceea, trebuie in mod special observati.

Atentia sporita pe care o recomandam se leaga de faptul ca ei pot evolua plat in conditiile relatiilor standardizate din mediul militar, lumea lor interna ramanand inexpresa si, ca atare, necontrolabila. Uneori, in functie si de gradul de inteligenta, devin, in grupul militar, figuri centrale, dar secundare in raport cu un extravert semnificativ.

Sistemul militar standard nu promoveaza introvertiti. Din aceasta categorie provin automarginalizatii grupului militar mic, ceva mai rar, centrifugatii acestuia. Daca-si internalizeaza regulile sistemului, stabilitatea lor, inteligenta si obiectivitatea ii fac perfect functionali. Tinand cont de consumul psihic intens, introvertii pot fi cei care, latent, dezvolta stari accentuate cu potential exploziv. Introvertii descarca neprevazut si radical mari energii acumulate. In conditiile formalismului si superficialitatii relatiilor interpersonale, sefi-subordonati, introvertii sunt militarii care nu atrag atentia, aparand stersi si conformati rolului, fiind si greu de abordat, daca s-ar dori o abordare. Sefii devin interesati doar de introvertii cu pozitie centrala, daca o inregistreaza. Extravertii pun probleme specifice in conditii de monotonie a vietii militare, pentru ei stresanta. Activismul interior si pragul de reactivitate scazut ii fac activi si manifesti. Daca nu, se manifesta prin frecvente incalcari ale disciplinei. In general, un continut militar stimulator, mental si personal, poate fi considerat psihoprofilactic. Putem avansa ideea unui conflict latent intre introverti si extraverti, si unii si altii sub presiune in sistemul militar, dar dispusi opus in ceea ce priveste formulele de surmontare. Extravertii functioneaza perturbator pentru introverti, preocupati de mentinerea echilibrului lor interior, adeseori in stare critica.

In timp de pace, conditia militara, ca situatie-stimul, are semnificatie prin incarcatura afectogena, care deriva, in special, din interpersonalitatea precara sau alterata, semnificatie care se supradimensioneaza prin proximitatea fortata si prin dependenta impusa.

BIBLIOGRAFIE :

Faust, Volker, Psychiatrie, Stuttgart, Fischer Verlag, 1995. DSM-IV TM, American Psychiatric Association, Washington DC, 1994.

Kaplan, J.H., Sadock, B.J., Manual de psihiatrie clinica, Bucuresti, Editura Medicala, 2001.

Zamfir, C., Vlasceanu, L., Dictionar de sociologie, Bucuresti, Editura Babel, 1998.

Zamfir, Catalin, Incertitudinea, o perspectiva psihologica, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1990.