Axata si centrata pe individ conceput ca proprietar si intreprinzator, pe om ca fiinta rationala, purtatoare si promotoare a propriilor sale aspiratii si interese, doctrina politica liberala a acordat o deosebita importanta problemei democratiei.
Liberalismul a dat o noua viziune, conceptie asupra locului si rolului individului in societate, relatiei si a raportului sau cu politica, cu puterea. De aici, s-a nascut teza fundamentala a liberalismului “individul ca scop, politica ca mijloc”. O asemenea teza voia sa exprime, pe de o parte, rolul rezervat politicii in societate, iar, pe de alta parte, sa marcheze ruptura radicala fata de conceptia feudala privind statutul individului in societate. Noul raport, pe care liberalismul il concepea, asigura relatiaindividului cu politica inteleasa ca putere si regim, reflecta, de fapt, esenta democratismului politic liberal in ceea ce priveste guvernarea.
Nu individul trebuie sa se afle in slujba politicului, a puterii, ci invers, puterea trebuie sa fie un mijloc, un instrument care sa-l slujeasca, sa-l serveasca pe cetatean, sa-i creeze acel cadru social, economic, politic si juridic care sa-i permita realizarea propriilor sale scopuri si interese.

Democratismul politic liberal pune in locul autoritatii traditionale si a privilegiilor feudale, individul cu interesele si aspiratiile sale, insotit de un larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti, civile si politice.
Principalul teoretician si fondator al democratismului politic liberal din perioada moderna franceza este Benjamin Constant (1767-1830). Intregul democratism politic liberal promovat de B. Constant are ca fundament Constitutia, ea este actul juridic suprem al oricarei societati, fundamenteaza, reglementeaza si orienteaza intreaga viata politica, a relatiilor dintre stat si indivizi.
Principala preocupare a lui B. Constant a fost analiza libertatii individului, in stransa corelatie cu Constitutia: “nici o libertate fara Constitutie si nici o Constitutie fara libertate”, sustinea B. Constant. Dupa parerea sa, afirmarea si extinderea libertatii in societatea moderna este conditionata de limitarea puterii etatice, fapt ce s-ar putea realiza prin opinia publica si accentuarea separarii puterilor in stat. In societatea moderna, libertatea individului este personala, civila si cetateneasca si consta in independenta acestuia fata de stat, fata de autoritate, afirma B. Constant.

B. Constant a fost un adept al democratismului atenian, el sustine ca in societatea moderna drepturile si libertatile politice trebuie sa apartina cetateanului proprietar. Bazat pe ideea proprietatii, votul trebuie sa fie cenzitor, iar Parlamentul sa fie reprezentantul cetatenilor proprietari. Insasi participarea la viata politica a cetatenilor este conditionata de proprietate. In societate, dupa B. Constant in functie de proprietate se creaza doua categorii de cetateni: cei ce detin proprietate si care pot participa la viata politica, iar sfera drepturilor si libertatilor este larga, consistenta; cei ce nu detin proprietate si in consecinta nu pot participa la activitatea politica si implicit aria libertatilor si drepturilor este restransa. Aceasta situatie este normala si justificata intrucat proprietatea este cea care asigura cetateanului posibilitatea instructiei cunoasterii si de aici, competenta necesara participarii lor la viata social-politica.
Un alt ideolog al democratismului politic liberal este Ch.Alexis Tocqueville. Domeniul democratismului politic, caruia i-a acordat o deosebita atentie Ch.Alexis Tocquiville, a fost cel al egalitatii, al legaturii ei cu libertatea, in conditiile societatii democratice dezvoltate. Pentru aceasta, el a luat ca model de studiu societatea nord-americana, unde, datorita conditiilor specifice in care s-a nascut aceasta comunitate, oamenii au fost de la bun inceput egali.

Alaturi de libertate, egalitatea trebuie sa constituie un principiu fundamental al oricarei democratii. Dupa opinia sa, egalitatea trebuie sa cuprinda: egalitatea in fata legii, egalitatea politica, egalitatea de conditii. “Egalitatea -spune Ch.Alexis Tocqueville- este proprie fiecarui individ dar extinsa la nivelul natiunii, ea devine dogma suveranitatii poporului.”2
Un loc si rol aparte a avut in cadrul democratismului politic liberal puterea etatica. Din dorinta de nu impieta sau ingreuna initiativa cetatenilor, de a-i asigura posibilitatea de actiune si miscare, democratismul liberal a conferit puterii etatice un rol-status minimal in relatiile sale cu societatea civila si politica, cu subiectii sociali. Acest rol a constat in a asigura acel cadru social, economic, juridic si politic necesar desfasurarii activitatii societale, fara a-l stanjeni pe individ.

Toti fondatorii liberalismului au vazut in cresterea puterii etatice principalul pericol al democratismului politic. Asa de exemplu, J. Bentham, desi vede necesitatea si utilitatea statului in societate, rolul acestuia este limitat la apararea persoanei si societatii, fara insa ca aceasta sa impieteze initiativa individului sau sa-l constranga.
O pozitie apropiata in privinta rolului puterii etatice o are Ch. A. de Tocqueville. De teama despotismului, a dictaturii, el se opune cresterii rolului puterii etatice. Cel mai bine a sintetizat pozitia liberalismului fata de puterea etatica Serge Christophe Koln “liberalii sunt cei mai extremisti in antietatism si antisector public”.

Forma de guvernamant sustinuta si promovata de liberalism a constituit si ea o nota distincta a democratismului politic liberal. Adversar al absolutismului si despotismului, paradigma liberala s-a pronuntat pentru monarhie constitutionala sau republica constitutionala, spre aceasta din urma inclina cea mai mare parte a burgheziei, intrucat ea era mult mai in masura sa asigure libertatea servindu-se de Constitutie si se apropia mult mai mult de conceptiile privind democratismul politic.