Tineretul Liber iunie 3, 2015

Marcel Pavel & Ionel Tudor Big Band vor susține vineri seara, în cadrul Festivalului Internațional al Educației, concertul extraordinar ‘Very Classic’, o suită de interpretări moderne și personale ale unor arii celebre din opera clasică printre care ‘O, sole mio’ sau ‘Nessun dorma’.

Potrivit organizatorilor, alături de solist și orchestra simfonică pe scena special amenajată în Piața Palatului Culturii vor evolua invitații speciali: Monica Anghel (vocal), George Pavel (saxofon), Gina Pavel (vocal), Alexandru Pavel (pian), Vlad Miriță (vocal), Iordache Basalic (vocal) și Serghei Manaf (chitară).

Tot în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului Internațional al Educației, vineri, organizatorii oferă ieșenilor și nu numai, un program generos și ofertant de conferințe, concursuri ateliere, competiții sportive, expoziții, poezie, film, teatru și concerte în aer liber.

Festivalul Filmului Evreiesc continuă la Iași, de la ora 11,00, la Casa de Cultură ‘Mihai Ursachi’ din Copou, cu un workshop cu studenți ai Universității de Arte ‘George Enescu’ susținut de Reuven Hecker și Liviu Carmely. Spre seară, festivalul propune două filme de excepție, la care accesul este liber.

Poeții români și străini care participă la Festivalul Internațional ‘Poezia la Iași’ continuă și vineri, 29 mai 2015, întâlnirile cu cititorii. Între orele 11,00 și 13,00, poeții vor susține lecturi publice în liceele și universitățile ieșene, pentru ca după-amiază, între orele 17,00 și 19,00, aceștia să recite versuri și să ofere autografe în cartierele Iașului.

De la ora 14,00, în Parcul Copou, va avea loc decernarea premiilor ediției a II-a a Concursului de volume colective de proză pentru liceeni ‘Ionel Teodoreanu’. Premiile vor consta în publicarea volumului câștigător și câte o tabără de vară pentru autori.

Festivalul de Teatru EuroArt propune, de la ora 16,00, la Muzeul Unirii, un concert extraordinar de muzică renascentistă cu voce și lăută, susținut de prof. Renato Ridiche și prof. Cristian Lazăr, iar de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, piesa ‘Împreună’ realizată de Teatrul ‘Andrei Mureșanu’.

FIE ajunge din nou în cartierele Iașului: de la ora 16,00, pe scenele special amenajate în Nicolina (Esplanadă) și Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) vor avea loc noi concerte de muzică ușoară și populară, precedate de momente de street acting și interacțiune cu publicul asigurate de artiștii The Sky.

Sala mare a Ateneului Tătărași găzduiește, de la ora ora 17.00, Gala de premiere a concursului ‘O dictare pentru fiecare. Vino la barometrul limbii române!’.

În cadrul FIE 2015 și al seriei de evenimente ocazionate de cei 155 de ani de învățământ artistic la Iași, Universitatea de Arte ‘George Enescu’ vă așteaptă, de la ora 19,00, la Uzina cu Teatru, la piesa de teatru ‘Insultă la public’ (pusă în scenă de Anul III, specializarea Artele spectacolului — Actorie, Facultatea de Teatru, în regia lui Dumitrianei Condurache și scenografia Rodicăi Arghir.

Seara, de la ora 20.30, pe scena din fața Palatului Culturii, Marcel Pavel & Ionel Tudor Big Band vor susține concertul extraordinar ‘Very Classic’, o suită de interpretări moderne și personale ale unor arii celebre din opera clasică printre care ‘O, sole mio’ sau ‘Nessun dorma’. Alături de solist și orchestra simfonică vor evolua invitații speciali: Monica Anghel (vocal), George Pavel (saxofon), Gina Pavel (vocal), Alexandru Pavel (pian), Vlad Miriță (vocal), Iordache Basalic (vocal) și Serghei Manaf (chitară).

Accesul la toate aceste manifestări (cu excepția spectacolelor de teatru incluse în Festivalul de Teatru EuroArt) este liber.

***
În perioada 22 — 31 mai, Primăria Municipiului Iași, alături de Fundația Iași — Capitală Culturală Europeană, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației. Evenimentul se adresează atât publicului din România, cât și celui din regiunile vecine (Republica Moldova și Ucraina).