Hoza Nicoleta Valeria mai 5, 2014

IMG_4776Tinerii nu (mai) sunt dispuși să își asume responsabilități, de teamă. Teama de a eșua, teama de a cădea în ridicol, teama de a se diferenția de ”gașcă”, de a nu mai fi ”cool” sau ”fashion.

Merg ”cu valul”, iar dacă mara este calmă, pentru ei este perfect. Când ceilalți înfruntă furtuni, ei se adăpostesc, închid ochii și speră să poată supraviețui, deși nu se apără. De ce să se mai chinuie să lupte când pot pluti în derivă? Și totuși, unde duce deriva asta?

Duce acolo unde ceilalți merg, duce acolo unde a mai fost, iar lucrurile se întâmplă pentru că ”așa trebuie” sau ”așa s-au mai făcut”.

De ce? De ce nu poți fi TU cel care deschide uși? De ce nu poți fi tu căpitan pe marea ta? Pentru că da, marea o poți alege. Valurile sunt ambițiile tale. Pornești puternic, ești motivat de vânturi și de gânduri, explodezi și simți fiecare strop de perseverență, dar apoi te pierzi… Obosești, aproape că te îneci și te agăți de fiecare supraviețuitor doar pentru că nu ai altă șansă. De fapt, nu cauți altă șansă, nu te cauți pe tine. Plutești fără să mai crezi în ancora ta. Ruginește, iar odată cu rugina se instalează și mediocritatea, absența ambițiilor anulează potențialul și, din păcate, devine o stare latentă din care nu mai poți evada.

Am experiementat vânturi, valuri și furtuni, ciocniri între ideluri și fericire de o clipă. Am decis să plutesc când puteam să accelerez cu ”vânt din pupă”, am ales mări și oceane înselătoare, însă am încercat să nu mă autolimitez. Acum, mai mult ca oricând simt și cred că e timpul să îmi contruiesc idealul pe punți și mai înalte, tot mai sus. Aleg să fac un pas înainte, să gust din ape dulci, din noi provocări și oportunități. Pe marea asta nu am să mă pot întoarce, însă voi avea convingerea că m-am ales cu lucruri bune din călătoria asta.

Voi reveni, probabil, când aici va fi uscat, după ce am să îmi înec viața în spuma reușitei. Voi reveni cu alte bagaje, cu alte vise și cu experiențe care mă vor transforma într-un supraviețuitor sau într-un cuceritor.

Așadar, acum că v-am purtat pe marea mea, am să vă spun că biletul meu expiră în curând, că eu cobor la prima J. Se încheie o etapă din viața mea, fluviul se varsă în marea de transformări și provocări și aș vrea să cred că a acumulat cele mai frumoase trăiri, experiențe și emoții, că a luat cu sine învățămintele și sfaturile cele mai bune. Aș vrea să cred, de asemenea, că a lăsat ceva în urmă, că a purtat cu sine aspiranți pentru poziții de căpitan.

Simt, totuși, că nu a fost o croazieră în van și că toată experiența mea în calitate de Communication Manager, căpitan în Board-ul organizației Business Organization for Students va fi fructificată. Las în urmă o corabie puternică, las oameni cu potențial și îi vreau supraviețuitori. Curând voi preda mandatul, iar acum am să las emoțiile să vorbească pentru mine într-o singură frază:

”There is no strategy for authentic management. You just make it happen”. Sper Sunt sgură că am reușit!