OnlineStudent.ro februarie 22, 2014

BOS - teodora stefan
Business Organization for Students este o organizație elitistă care concentrează curajul și inițiativele tinerilor de a evolua. BOS România reprezintă cadrul propice dezvoltării studenților și readuce un plus de valoare educației non-formale. Timp de 12 ani, eforturile conducerii au fost concretizate în această direcție, iar îndeplinirea misiunii noastre reprezintă adevăratele motive pentru care BOS persistă prin excelență.

Noi mizăm pe inițiativa studenților de a face lucrurile să se întâmple astăzi, pe încrederea în forțe proprii, profesionalismul și spiritul de echipă ce conturează o organizație puternică, devenind tot mai responsabilă cu fiecare acțiune întreprinsă cu succes. Pregătirea membrilor pentru începutul în carieră, asigurarea unui dialogul constant între studenți și profesioniștii din mediul business sunt, cu siguranță două dintre cele mai importante premise ale succesului spre care tindem.

Tinerii au nevoie de un imbold pentru a-și pune în valoare adevăratul potențial. Tinerii au nevoie de ONG-uri, de comunități proaspete care să nu le îngrădească spiritul liber sau creativitatea, ci să le ofere instrumente esențiale pentru a jongla cu provocările studenției. Cred cu tărie că revoluția educației se naște din interiorul acestor organizații, iar efervescența care se naște din ciocnirea pasiunilor comune, a idealurilor, a planurilor mărețe este cea care definește adevărații profesioniști de mâine. BOS favorizează dezvoltarea antreprenorilor de succes printr-o conexiune valoroasă cu acest mediu, mai ales prin proiectele noastre. Acestea sunt conturate și gândite strategic pentru a răspunde nevoilor publicului nostru țintă. Considerăm că proiectele pe care le derulăm an de an sunt cele care ne definesc în cea mai mare măsură, iar pentru voi, dragi studenți sunt cele care vă apropie de mediul nostru, vă dezvoltă și vă conturează viziuni tot mai clare.

Axate pe domenii diverse, de la comunicare, PR, Advertising, resurse umane sau antreprenoriat, proiectele anuale marca BOS România umplu paleta de culori a fiecărui tânăr și oferă experiențe valoroase pentru parcursul professional al fiecărui tânăr. PROUD este cel mai longeviv proiect BOS care încă din 2007 a mers în tandem cu evoluția noilor media. Proud continuă să exceleze și în 2014 cu o ediție care aduce branding-ul mai aproape de tineri prin povești reale ale marilor brand-uri. La polul opus, JobArena, cel mai tânăr proiect, aflat anul acesta la cea de-a doua ediție, demontează teama celor care se află în fața angajatorilor și oferă acele trucuri pentru a obține job-ul dorit. Un alt proiect longeviv este IT is Business care a debutat în 2009 și de atunci continuă să provoace pasionații de IT prin teme diverse precum Cloud Computing, Gaming. În 2014 își propune să abodeze tema securității digitale. 1stEP deschide porțile antreprenoriatului din pasiune în 2012, iar noua ediție va cuprinde dezbateri despre un domeniu mai puțin accesat de studenți: turismul.

Dacă v-am făcut curioși, atunci vă invităm să ne urmăriți activitatea și să fiți pregătiți pentru că în curând demarăm următoarele ediții ale proiectelor. Detalii în curând pe site-ul OnlineStudent.ro și pe bosromania.ro.