Hoza Nicoleta Valeria aprilie 10, 2014

Alexandru Streinu - presedintele ASLSAutor: Alexandru Streinu

Streinu Gabriel Alexandru este student al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, filolog și iubitor al culturii portugheze. În prezent este Președinte al Asociației Studenților de la Limbi Străine, Universitatea din București, Punct Focal Național al rețelei internaționale de tineret Y-PEER sprijinită de UNFPA și trainer în aria nondiscriminării. Acesta a participat la numeroase conferințe internaționale pe problematici și politici de tineret, este preocupat de aria drepturilor omului și a sănătății. A participat la stagii de instruire la diverse ambasade în București și a lucrat ca stagiar de practică la Ambasada Republicii Portugheze din capitală. În prezent reprezintă interesele studenților FLLS și organizează programe de dezvoltare pentru aceștia.

M-am tot gândit despre ce să fie primul articol pe site-ul OnlineStudent, deși voiam să prezint în mare asociația pe care o conduc m-am gandit ca toată istoria ASLS se regasește la un click distanța (www.asls.ro), așa că am decis să dezbat un subiect des întălnit în ultima perioadă – ce poate face un student absolvent de Limbi Străine după ce termină facultatea ? Este o întrebare pe care o aud foarte des în rândul colegilor mei, mai ales în rândul celor care sunt anul III. Afirm că și eu mi-am pus această întrebare de multe ori. M-am gândit foarte mult cum putem rezolva această problemă și dacă eu nu am putut face acest lucru, am gasit un sprijin enorm în ASLS.

Totul a început cu o primă ediție a ”Conferinței Motivaționale” unde practic prin intermediul invitaților. studenții au reușit să analizeze niște perspective ce punctau un punct de plecare și integrare pe piața muncii. Meseria dobândită în urma absolvirii facultății de Limbi Străine este cea de profesor, deci putem spune că studentul/a are o meserie la mână, și dacă mergem pe principiul ”meseria e brățară de aur”, deja putem spune că avem un plus pe lista job-urilor.

Un alt job, practicat de foarte mulți absolvenți este cel de traducător, dacă ai reușit să înveți limbi mai rare sau de circulație internațională, foarte căutate, poți scoate un profit destul de frumos dintr-o afacere de genul, și să nu uităm ca facultatea chiar te pregatește pentru acest lucru, existând chiar o specializare pe acest domeniu. Pentru că trăim in secolul tehnologiei și al mass-mediei, un job în televiziune pe limbi străine nu este de evitat dacă se ivește șansa – de la traducător de filme, copy-writter,până la un post de interpret. Și dacă tot am ajuns la capitolul interpretare, Parlamentul European caută tot mai des persoane disponibile să lucreze ca interpreți de conferință pentru ei, și pentru a vedea anumite oferte puteți accesa site-ul www.mladiinfo.com.

Mulți sunt pasionați de relațiile interanționale, și diplomație Deși intrarea pe o astfel de poziție se face mai greu, deoarece ești obligat să treci niște concursuri și probe, studentul poate încerca o astfel de experiență lucrând pentru Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Diplomatic Român, sau chiar la o Ambasadă, în momentul în care această anunță o poziție de angajare. Pentru studenții care nu au timp să lucreze, aceștia se pot inscrie anual la concursul ” Delegat de Tineret la ONU” organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, fiind o experiență unică și onorantă ce constă în reprezintarea țarii la Națiunile Unite.

Printre alte opțiuni regăsim companiile multinaționale de IT, Resurse Umane, PR, Marketing,
care sunt intr-o permanentă recrutare de tineri care cunosc diferite limbi străine și cărora le oferă o multitudine de oportunități de dezvoltare profesională, dar și motivare financiară destul de bună pentru niște proaspeți absolvenți.

Eu sincer vă recomand să faceți ceea ce vă place. Nu trebuie neapărat să lucrați în domeniul în care sunteți licențiati, puteți preda, lucra într-o editură, sau chiar intr.-un ONG, însă cel mai important lucru este să existe motivație și pasiunee, și să nu fie pe primul plan partea financiara. Ca un sfat destul de important – să corectați CV-ul înainte de interviu, să fiți sinceri și niciodată să nu vă angajați undeva, până un cunoașteți șeful cu care veți lucra, este foarte important ca mediul să fie liniștit, să vă ofere posibilitatea de promovare și dezvoltare atât personală cât și profesională. Nu sunteți foarte siguri ce job este mai potrivit pentru voi ? Puteți recurge la o consiliere în carieră, chiar recomand !

Alegeți cu grijă ce doriți să faceți în viitor – să lucrați cu drag și pasiune sau să fiți frustrați toată viața că nu ați făcut ceea ce vă place – Deci, ce decizie veți lua ?